Cartea:   » »

Cărți

Rugaciune pentru dureri de cap (deochi)

Rugăciune pentru dureri de cap (deochi)

Domnului să ne rugăm

(letrină două rânduri) Stăpâne Dumnezeul nostru, Împăratul veacurilor, Cel atotputernic şi atotţiitor, Care faci toate şi Însuţi le schimbi cu voia Ta; Cel ce cuptorul cel de şapte ori încins şi văpaia cea din Babilon ai prefăcut‑o în rouă şi pe sfinţii trei tineri neatinşi i‑ai păzit; Doctorul şi tămăduitorul sufletelor noastre, mântuirea celor ce nădăjduiesc în Tine, Ţie ne rugăm şi Ţie cu umilinţă cerem: depărtează, înlătură, izgoneşte toată lucrarea diavolească, toată calea şi toată vrăjmăşia satanei, privirea cea rea, nesăţioasă şi pizmaşă a ochilor celor făcători de rele a oamenilor pizmaşi, de la robul Tău (N). Şi fie că din frumuseţe sau pentru putere, ori din întâmplare sau din pizmă şi răutate, i‑a venit lui această neputinţă, Însuţi, Iubitorule de oameni Stăpâne, tinde mâna Ta cea tare şi braţul Tău cel atotputernic şi înalt şi cercetează această zidire a Ta şi‑i trimite înger de pace, stăpânitor şi păzitor sufletului şi trupului, care să gonească şi să stârpească de la ea tot sfatul rău, toată pizma şi deochiul făcător de stricăciune al oamenilor răi, ca, izbăvită fiind cu puterea Ta, să‑Ţi cânte Ţie cu mulţumire: Domnul este ajutorul meu, şi nu mă voi teme de ce‑mi va face mie omul; şi iarăşi: nu‑mi va fi frică de rele, pentru că Tu cu mine eşti; că Tu eşti Domnul puterii mele, Cel tare şi stăpânitor, Domnul păcii, Părintele veacului ce va să fie. Aşa, Doamne Dumnezeul nostru, milostiveşte‑Te spre robul Tău şi izbăveşte‑l de toată stricăciunea şi supărarea ce i s‑a făcut din pizmă. Pentru rugăciunile preabinecuvântatei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci; cu rugăciunile arhanghelilor celor cu chip de lumină; ale cinstitului, măritului proorocului, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; ale sfintei şi marii muceniţe Marina; ale sfântului Stelian; ale preacuvioasei maicii noastre Parascheva cea nouă; ale sfântului sfinţitului mucenic Elefterie şi ale sfântului (N), a cărui pomenire săvârşim, şi ale tuturor sfinţilor Tăi.

Că Tu eşti doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de‑viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi stropeşte pe bolnav cu apă sfinţită, dacă a făcut mai întâi sfeştania, sau cu aghiazmă de la Bobotează. Apoi preotul pune mâna pe capul celui bolnav, zicând această

 

Rugăciune

Harul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cel dat Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli, zicând: pe bolnavi mâinile veţi pune şi bine le va fi, şi printr‑înşii este dat şi nouă nevrednicilor slujitorilor Săi, acest har, prin mine smeritul şi nevrednicul preot, să te tămăduiască pe tine, fiule şi fratele nostru cel duhovnicesc de toată boala şi neputinţa sufletească şi trupească ce te‑a cuprins, şi să te dăruiască Bisericii Sale întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, bine umblând şi făcând poruncile lui Dumnezeu, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cuvinte cheie: , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul