Cartea:   » »

Cărți

Randuiala inmormantarii preotilor si a diaconilor de mir

Rânduiala înmormântării preoţilor si a diaconilor de mir

De se va muta către Domnul vreunul din preoţii sau diaconii de mir, merg trei preoţi şi, luându‑l de pe pat îl pun jos pe o rogojină sau pe un aşternut. Şi, deoarece nu se cuvine a‑l scălda şi nici trupul să i se vadă gol, îl dezbracă şi‑l şterg cu un burete muiat în untdelemn curat, iar unde nu vor avea untdelemn şi burete, să ude o pânză în apă curată şi să‑l şteargă. După aceea să‑l îmbrace mai întâi în hainele ce a purtat şi apoi în toate veşmintele preoţeşti; să‑i acopere faţa cu un procovăţ şi să se pună pe pieptul lui Sfânta Evanghelie. Apoi preoţii se îmbracă cu veşmintele sfinţite ale lor, iar protosul face început:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia… Apoi troparele: Cu duhurile drepţilor… şi celelalte. În urmă, diaconul rosteşte ectenia pentru morţi, şi preotul zice rugăciunea: Dumnezeul duhurilor…, iar după ecfonis face sfârşit.

Şi îndată ridicând trupul, îl duc în mijlocul bisericii şi pun împrejurul lui patru sfeşnice, cruciş, cu făclii aprinse. Trupul decedatului rămâne în biserică până în ziua înmormântării. În tot acest timp preoţii, vecinii şi credincioşii din parohie fac rugăciuni pentru cel răposat şi privegheri de noapte. În ziua înmormântării, un sobor de preoţi, după săvârşirea Sfintei Liturghii, face slujba înmormântării rânduită pentru preoţii şi diaconii de mir.

După ce protosul zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, urmează slujba mirenilor până după terminarea binecuvântărilor (vezi paginile 167‑182).

Apoi diaconul zice ectenia pentru morţi, iar preotul rugăciunea: Dumnezeul duhurilor… şi după ecfonis, troparul: Odihneşte Mântuitorule… Slavă… Şi acum… Cel ce din Fecioară ai răsărit… (caută‑le tot la înmormântarea mirenilor, pagina 183).

Apoi îndată se cântă ANTIFOANELE

 

Antifonul întâi, glasul al 6‑lea:

 

Spre cer ridic ochii mei, către Tine, Cuvântule, miluieşte‑mă ca să viez Ţie.

Miluieşte‑ne pe noi urgisiţii, făcându‑ne vase de bună trebuinţă, Ţie, Cuvântule.

Slavă… Şi acum…

 

În Sfântul Duh este pricina a toată mântuirea; de suflă Acesta spre cineva după vrednicie, curând îl ridică din cele de pe pământ, îl întraripează, îl creşte şi sus îl aşază.

 

Antifonul al doilea:

De nu era Domnul cu noi, nimeni dintre noi nu s‑ar fi putut împotrivi luptei vrăjmaşului; căci cei ce biruiesc prin aceasta se înalţă.

În dinţii lor să nu se prindă sufletul meu ca o pasăre, Cuvântule; vai mie, cum voi scăpa de vrăjmaşi, fiind iubitor de păcate.

Slavă… Şi acum…

Prin Sfântul Duh este îndumnezeirea tuturor, bunăvoirea, înţelegerea, pacea şi binecuvântarea, pentru că este lucrător deopotrivă cu Tatăl şi cu Cuvântul.

Antifonul al treilea

Cei ce se încred în Domnul înfricoşează pe vrăjmaşi şi tuturor sunt minunaţi, pentru că sus privesc.

Mântuitorule, ceata drepţilor, avându‑Te pe Tine întrajutor, nu întinde mâinile la nelegiuiri.

Slavă… Şi acum…

Sfântului Duh se cuvine stăpânirea peste toate, Căruia se închină ostile cele de sus, împreună cu toată suflarea celor de jos.

După aceea de va fi diacon zice: Să luăm aminte. Preotul: Pace tuturor. Citeţul: Şi duhului tău.

Prochimen, glasul al 6‑lea:

Fericită este calea în care mergi astăzi, suflete, căci s‑a gătit ţie loc de odihnă.

Stih: Întoarce‑te, suflete al meu, la odihna ta, căci Domnul bine a făcut ţie.

(1) APOSTOLUL

Diaconul: Înţelepciune

Din Epistola întâi către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, citire:

(IV, 13‑17).

(letrină două rânduri) Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care nu au nădejde. Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El. Căci aceasta vă spunem, după cuvântul Domnului, că noi cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nu vom lua înainte celor adormiţi, pentru că însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi. După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul.

Preotul: Pace ţie. Citeţul: Şi duhului tău. Aliluia, glasul al 8‑lea:

Fericit este cel pe care l‑ai ales şi l‑ai primit, Doamne.

(1) EVANGHELIA

Diaconul: Înţelepciune drepţi…

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan, citire:

(V, 24‑30)

(letrină două rânduri) Zis‑a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Adevărat, adevărat, zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel care M‑a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s‑a mutat din moarte la viaţă. Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei care vor auzi vor învia. Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I‑a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine; şi I‑a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului. Nu vă miraţi de aceasta, că vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui; şi vor ieşi cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea osândirii. Nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Celui care M‑a trimis.

Diaconul: Domnului să ne rugăm.

Preotul citeşte această

 

 

(1) Rugăciune

(letrină două rânduri) Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce singur ai nemurire, Care locuieşti în lumina cea neapropiată; Cel ce omori şi iarăşi faci viu; Care duci în iad şi scoţi; Cel ce cu înţelepciune ai făcut pe om din pământ şi ai legiuit să se întoarcă iarăşi în pământ, pentru greşeala lui, primeşte sufletul robului Tău, şi‑l odihneşte pe dânsul în sânurile lui Avraam, ale lui Isaac şi ale lui Iacov. Şi‑i dă lui cununa dreptăţii Tale, parte cu cei mântuiţi, în mărirea aleşilor Tăi, ca să ia multă plată în locaşurile sfinţilor Tăi pentru cele ce s‑a ostenit în lumea aceasta pentru numele Tău.

Cu harul şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni a Unuia‑Născut Fiului Tău, cu care bine eşti cuvântat, cu Preasfântul şi bunul şi de‑viaţă‑făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

După aceasta SEDEALNA, glasul al 2‑lea:

Astăzi mă despart de neamul meu şi alerg la Tine, Cel ce singur eşti fără de păcat; în corturile drepţilor cu aleşii Tăi mă odihneşte.

Apoi se zice Antifonul întâi, Psalmul 22:

Domnul mă paşte şi nimic nu‑mi va lipsi.

Aliluia (de 3 ori).

La loc de păşune, acolo m‑a sălăşluit; la apa odihnei m‑a hrănit; sufletul meu l‑a întors.

Aliluia (de 3 ori).

Povăţuitu‑m‑a pe cărările dreptăţii, pentru numele Lui.

Aliluia (de 3 ori).

Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti. Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m‑au mângâiat.

Aliluia (de 3 ori).

Gătit‑ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns‑ai cu untdelemn capul meu şi paharul Tău este adăpându‑mă ca un puternic.

Aliluia (de 3 ori).

 

Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.

Aliluia (de 3 ori).

Slavă… Aliluia (de 3 ori) Şi acum… Aliluia (de 3 ori).

Apoi TROPARUL acesta, glasul al 2‑lea:

De vreme ce toţi mergem la acelaşi locaş şi sub aceeaşi piatră vom intra şi peste puţin vom fi pulbere, celui adormit să‑i cerem de la Hristos odihnă, căci viaţa noastră, fraţilor, este pe pământ ca o jucărie: ceea ce n‑am fost ne facem şi din ceea ce suntem ne stricăm; vis nestătător suntem, suflare care nu are putere, zbor de pasăre călătoare, corabie pe mare care nu lasă urmă. Pentru aceasta să strigăm către Împăratul cel fără de moarte: Doamne, învredniceşte de fericirea Ta cea fără de sfârşit pe acesta.

Şi de va fi diacon, zice: Să luăm aminte Preotul: Pace tuturor. Citeţul: Şi duhului tău.

Prochimen, glasul al 5‑lea:

Fericit este cel pe care l‑ai ales şi l‑ai primit, Doamne.

Stih: Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule, în Sion.

(2) APOSTOLUL

Diaconul: Înţelepciune.

 

Din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, citire:

 

(V, 12‑21)

(letrină două rânduri) Fraţilor, precum printr‑un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el. Căci, până la Lege, păcatul era în lume, dar păcatul nu se socoteşte când nu este lege. Ci moartea a împărăţit de la Adam până la Moise şi peste cei ce nu păcătuiseră, după asemănarea greşelii lui Adam, care este chip al Celui ce avea să vină. Însă nu e cu greşeala cum e cu harul, căci dacă prin greşeala unuia, cei mulţi au murit, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul Lui au prisosit asupra celor mulţi, prin harul unui singur om, Iisus Hristos. Şi ce aduce darul nu seamănă cu ce a adus acel unul, care a păcătuit; căci judecata dintr‑unul duce la osândire, iar harul din multe greşeli duce la îndreptare. Căci, dacă prin greşeala unuia moartea a împărăţit prin unul singur, cu mult mai mult cei ce primesc prisosinţa harului şi a darului dreptăţii vor împărăţi în viaţă, prin Unul Iisus Hristos. Aşadar, după cum prin greşeala unuia a venit osânda pentru toţi oamenii, aşa şi prin îndreptarea adusă de Unul a venit, pentru toţi oamenii, îndreptarea care dă viaţă; căci precum prin neascultarea unui om s‑au făcut păcătoşi cei mulţi, tot aşa prin ascultarea Unuia se vor face drepţi cei mulţi. Iar Legea a intrat şi ea ca să se înmulţească greşeala; iar unde s‑a înmulţit păcatul a prisosit harul; pentru că, precum a împărăţit păcatul prin moarte, aşa şi harul să împărăţească prin dreptate, spre viaţa veşnică, prin Iisus Hristos, Domnul nostru.

Preotul: Pace ţie. Citeţul: şi duhului tău. Aliluia, glasul al 6‑lea:

Fericit este cel pe care l‑ai ales şi l‑ai primit, Doamne

Stih: Şi pomenirea lui în neam şi în neam.

(2) EVANGHELIA

Diaconul: Înţelepciune drepţi…

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan, citire:

(V, 17‑24)

(letrină două rânduri) Zis‑a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Tatăl Meu până acum lucrează, şi Eu lucrez. Deci pentru aceasta căutau şi mai mult iudeii să‑L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându‑Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu. A răspuns Iisus şi le‑a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul întocmai. Că Tatăl iubeşte pe Fiul şi‑I arată toate câte face; şi lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă miraţi. Căci, după cum Tatăl scoală morţii şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte. Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat‑o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul, precum cinstesc pe Tatăl. Cel ce nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte nici pe Tatăl, Care L‑a trimis. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel care M‑a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s‑a mutat din moarte la viaţă.

Diaconul: Domnului să ne rugăm.

Iar preotul citeşte această

(2) Rugăciune

(letrină două rânduri) Mulţumim Ţie, Doamne Dumnezeul nostru, că numai Tu ai viaţă fără de moarte, şi slava Ta este neajunsă şi mila Ta nemăsurată şi iubirea Ta de oameni mai presus de cuvânt, şi împărăţia Ta nesfârşită, şi părtinire nu este la Tine, iar pentru toţi oamenii ai pus sfârşit obştesc: când se împlineşte firul vieţii. Pentru aceasta Te rugăm, Doamne Dumnezeul nostru, robului Tău (N), care a fost împreună‑slujitor cu noi şi a adormit în nădejdea învierii vieţii celei veşnice, fă‑i odihnă în sânurile lui Avraam, ale lui Isaac şi ale lui Iacob. Şi precum l‑ai pus pe dânsul pe pământ slujitor în Biserică, aşa îl arată şi în altarul Tău cel ceresc, Doamne. De vreme ce l‑ai împodobit pe acesta între oameni cu vrednicie duhovnicească, primeşte‑l neosândit şi în mărirea Ta cea hărăzită îngerilor; Tu ai preamărit viaţa lui pe pământ, şi ieşirea vieţii lui fă‑o ca o intrare între drepţii Tăi cei sfinţi şi numără sufletul lui cu toţi care din veac au bineplăcut Ţie.

Că Tu eşti învierea, viaţa şi odihna adormitului robului Tău (N), Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Părintelui Tău celui fără de început şi Preasfântului şi Bunului şi de viaţă Făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Cântăreţii: Amin.

Antifonul al doilea, Psalmul 23:

Al Domnului este pământul şi plinirea lui, lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea.

Aliluia (de 3 ori).

Aceasta pe mări l‑a întemeiat pe el şi pe râuri l‑a aşezat pe el.

Aliluia (de 3 ori).

Cine se va sui în muntele Domnului şi cine va sta în locul cel sfânt al Lui?

Aliluia (de 3 ori).

Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima, care n‑a luat în deşert sufletul său şi nu s‑a jurat cu vicleşug aproapelui său.

Aliluia (de 3 ori).

Acesta va lua binecuvântare de la Domnul şi milostenie de la Dumnezeu, Mântuitorul său.

Aliluia (de 3 ori).

Acesta este neamul celor ce‑L caută pe Domnul, al celor ce caută faţa Dumnezeului lui Iacob.

Aliluia (de 3 ori).

Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre, şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei.

Aliluia (de 3 ori).

Cine este Acesta, Împăratul slavei? Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel tare în război.

Aliluia (de 3 ori).

Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei.

Aliluia (de 3 ori).

Cine este Acesta, Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei.

Aliluia (de 3 ori).

Slavă… Aliluia (de 3 ori) Şi acum… Aliluia (de 3 ori).

Apoi TROPARUL acesta, glasul al 2‑lea:

În credinţă şi dragoste, în nădejde şi în blândeţe, în curăţenie şi în vrednicia preoţească, cu bună cinste te‑ai înfrumuseţat, pururea pomenite. Pentru aceasta preaveşnicul Dumnezeu, Căruia ai şi slujit, va aşeza sufletul tău în loc luminos şi vesel unde drepţii se odihnesc; şi vei dobândi de la Hristos, la judecată, iertare şi mare milă.

Apoi SEDEALNA, glasul al 5‑lea:

Ştii, Dumnezeul nostru, că în păcate ne‑am născut. Pentru aceasta Te rugăm, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni, pe acesta ce s‑a mutat de la noi, odihneşte‑l, trecându‑i ca un Bun păcatele, pe care ca un om muritor le‑a făcut în viaţă.

Şi de va fi diacon, zice: Să luăm aminte. Preotul: Pace tuturor. Citeţul: Şi duhului tău.

Prochimen, glasul al 6‑lea:

Fericit este cel pe care l‑ai ales şi l‑ai primit, Doamne.

Stih: Şi pomenirea lui în neam şi în neam.

 

 

(3) APOSTOLUL

Diaconul: Înţelepciune.

Din Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, citire:

(XV, 8‑11)

(letrină două rânduri) Fraţilor, vă aduc aminte de Evanghelia pe care v‑am binevestit‑o, pe care aţi şi primit‑o, întru care şi staţi, prin care şi sunteţi mântuiţi; cu ce cuvânt v‑am binevestit‑o – dacă o ţineţi cu tărie, afară numai dacă n‑aţi crezut în zadar – căci v‑am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scriptură; şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S‑a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece; în urmă S‑a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit; după aceea S‑a arătat lui Iacob, apoi tuturor Apostolilor; iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S‑a arătat şi mie. Căci eu sunt cel mai mic dintre Apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Dar, prin harul lui Dumnezeu, sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n‑a fost zadarnic; ci m‑am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine. Deci, ori eu, ori aceia, aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut.

Preotul: Pace ţie. Citeţul: Şi duhului tău. Aliluia, glasul al 6‑lea:

Fericit este cel pe care l‑ai ales şi l‑ai primit, Doamne.

Stih: Şi pomenirea lui în neam şi în neam.

 

 

(3) EVANGHELIA

Diaconul: Înţelepciune drepţi…

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan, citire:

(VI, 35‑39)

(letrină două rânduri) Zis‑a Domnul către iudeii care crezuseră în El: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi, şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar am spus vouă că M‑aţi şi văzut şi nu credeţi. Tot ce‑Mi dă Tatăl va veni la Mine; şi pe cel care vine la Mine nu‑l voi da afară, pentru că M‑am pogorât din cer, nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui care M‑a trimis pe Mine. Şi aceasta este voia Celui care M‑a trimis, ca din toţi pe care mi i‑a dat Mie să nu pierd pe nici unul, ci să‑i înviez pe ei în ziua cea de apoi.

Diaconul: Domnului să ne rugăm.

Preotul citeşte această

(3) Rugăciune

(letrină două rânduri) Doamne al puterilor, Cel ce eşti bucuria celor întristaţi şi mângâierea celor ce plâng şi sprijinitor al tuturor celor slabi de inimă, mângâie cu milostivirea Ta pe cei cuprinşi de plângere pentru fratele nostru preotul (N) cel adormit; vindecă toată durerea care este pusă acum în inima lor; şi fă odihnă în sânurile lui Avraam robului Tău preotul (N) întru nădejdea învierii vieţii celei veşnice.

Că Tu eşti învierea, viaţa şi odihna robului Tău (N), Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Părintelui Tău celui fără de început şi Preasfântului şi bunului şi de‑viaţă‑făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Antifonul 3, Psalmul 83:

Cât de iubite sunt locaşurile Tale, Doamne al puterilor! Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu după curţile Domnului.

Aliluia (de 3 ori).

Inima mea şi trupul meu s‑au bucurat de Dumnezeul cel viu.

Aliluia (de 3 ori).

Că pasărea şi‑a aflat casă şi turtureaua cuib, unde‑şi va pune puii săi; altarele Tale, Doamne al puterilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu.

Aliluia (de 3 ori).

Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta; în vecii vecilor Te vor lăuda.

Aliluia (de 3 ori).

Fericit este bărbatul al cărui ajutor este de la Tine, Doamne; suişuri în inima sa a pus.

Aliluia (de 3 ori).

 

În valea plângerii, în locului care i‑a fost pus; că binecuvântare va da Cel ce pune lege.

Aliluia (de 3 ori).

Merge‑vor din putere în putere, arăta‑Se‑va Dumnezeul dumnezeilor în Sion.

Aliluia (de 3 ori).

Doamne, Dumnezeul puterilor, auzi rugăciunea mea! Ascultă, Dumnezeul lui Iacob!

Aliluia (de 3 ori).

Apărătorul nostru, vezi, Dumnezeule, şi caută spre faţa unsului Tău!

Aliluia (de 3 ori).

Că mai bună este o zi în curţile Tale, decât mii.

Aliluia (de 3 ori).

Ales‑am a fi lepădat în Casa lui Dumnezeu, mai vârtos decât a locui în locaşurile păcătoşilor.

Aliluia (de 3 ori).

Că mila şi adevărul iubeşte Domnul; Dumnezeu har şi mărire va da.

Aliluia (de 3 ori).

Dumnezeu nu va lipsi de bunătăţi pe cei ce umblă întru nerăutate.

Aliluia (de 3 ori).

Doamne al puterilor, fericit este omul care nădăjduieşte în Tine.

Aliluia (de 3 ori).

Slavă… Aliluia (de 3 ori) Şi acum… Aliluia (de 3 ori).

Apoi TROPARELE acestea, glasul al 2‑lea:

Fraţii mei cei iubiţi, nu mă uitaţi pe mine când lăudaţi pe Domnul, ci vă aduceţi aminte de dorul şi de dragostea mea. Aduceţi‑vă aminte şi de frăţie, şi rugaţi pe Dumnezeu să mă odihnească pe mine cu drepţii.

Fără de veste a venit asupra mea moartea şi m‑a despărţit astăzi de ai mei; ci Hristoase, Cel ce m‑ai mutat, în locuri răcoroase odihneşte‑mă.

Apoi: Miluieşte‑ne pe noi, Doamne, miluieşte‑ne…, Slavă…, Doamne miluieşte‑ne pe noi… Şi acum…, Uşa milostivirii… (caută la pag. 7‑8).

Şi de va fi diacon, zice: Să luăm aminte. Preotul: Pace tuturor. Citeţul: Şi duhului tău.

Prochimen, glasul al 6‑lea:

Sufletul lui întru bunătăţi se va sălăşlui şi seminţia lui va moşteni pământul.

Stih: Către Tine, Doamne, am strigat.

(4) APOSTOLUL

Diaconul: Înţelepciune

Din Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, citire:

(XV, 20‑28)

(letrină două rânduri) Fraţilor, Hristos a înviat din morţi, fiind începătură a învierii celor adormiţi. Că de vreme ce printr‑un om a venit moartea, tot printr‑un om şi învierea morţilor. Şi precum întru Adam toţi mor, aşa şi întru Hristos, toţi vor învia. Ci fiecare în rândul cetei sale; început este Hristos; apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui. După aceea, fi‑va sfârşitul, când Domnul va da împărăţia lui Dumnezeu Tatăl, când va nimici orice domnie şi orice stăpânire şi orice putere. Căci El se cuvine să împărăţească până ce va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea. Căci toate le‑a supus sub picioarele Lui. Dar, când zice Scriptura că toate I‑au fost supuse Lui, învederat este că afară de Cel care I‑a supus Lui toate. Iar când toate se vor supune Lui, atunci şi Fiul însuşi Se va supune Celui ce I‑a supus Lui toate, ca Dumnezeu să fie totul întru toate.

Preotul: Pace ţie: Citeţul: Şi duhului tău. Aliluia, glasul al 6‑lea:

Fericit bărbatul, care se teme de Domnul.

Stih: Puternică va fi pe pământ seminţia lui.

(4) EVANGHELIA

Diaconul: Înţelepciune drepţi

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan, citire:

(VI, 40‑44)

 

(letrină două rânduri) Zis‑a Domnul către iudeii care crezuseră în El: Aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Deci iudeii murmurau împotriva Lui, fiindcă zisese: Eu sunt pâinea care s‑a pogorât din cer. Şi ziceau: Au nu este Acesta Iisus, Fiul lui Iosif, şi nu ştim noi pe tatăl Său şi pe mama Sa? Cum spune El acum: M‑am pogorât din cer? Iisus a răspuns şi le‑a zis: Nu murmuraţi între voi. Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu‑l va trage Tatăl, Care M‑a trimis; iar Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.

După aceea Fericirile, glasul al 2‑lea:

Pomeneşte‑ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta.

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia cerurilor.

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, că aceia se vor sătura.

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

De demult, Adam, gustând din rodul pomului, din rai a fost izgonit; iar tâlharul, fiind spânzurat pe cruce şi mărturisindu‑Te pe Tine Dumnezeule, în rai a fost aşezat. Şi noi, care am fost mântuiţi prin patima Ta, Stăpâne, urmând tâlharului, cu credinţă strigăm: pomeneşte‑ne şi pe noi, când vei veni întru împărăţia Ta.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Luând ţărână din pământ Tu, Cel ce m‑ai zidit, ai plăsmuit trupul meu după sfatul cel dumnezeiesc, iar suflând cu suflarea Ta cea purtătoare de viaţă, prin poruncă sfântă, ai pus în mine sufletul; dar supunându‑mă stricăciunii păcatului, m‑ai chemat iarăşi la Tine, Iubitorule de oameni, prin milostivirea Ta cea mare. Ci odihneşte, Dumnezeule, cu sfinţii Tăi, pe cel pe care l‑ai luat.

Fericiţi făcătorii de pace, că aceiea fiii lui Dumnezeu, se vor chema.

Despărţirea sufletului de trup este taină înfricoşătoare şi înspăimântătoare pentru toţi; căci sufletul se duce tânguindu‑se, iar trupul se acoperă, fiind dat pământului. Pentru aceasta şi noi, cunoscând moartea trupului, să alergăm cu lacrimi la Mântuitorul, strigând: pomeneşte‑ne şi pe noi când vei veni întru împărăţia Ta.

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este împărăţia cerurilor.

Pentru ce mă tânguiţi cu jale, oamenilor, pentru ce vă tulburaţi în deşert, grăieşte cel adormit către toţi. Moartea este odihnă pentru toţi, precum am auzit glasul lui Iov, care zice: moartea este odihna omului. Ci odihneşte, Dumnezeule, cu sfinţii Tăi, pe acesta pe care l‑ai luat.

Fericiţi veţi fi, când, din pricina Mea, vă vor ocărî pe voi şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră.

Preaînţeleptul Pavel a vestit lămurit mai dinainte mutarea, învăţând pe toţi că morţii se vor scula nestricaţi şi noi ne vom schimba la porunca lui Dumnezeu. Pentru aceasta trâmbiţa va răsuna înfricoşător şi pe cei adormiţi din veac îi va scula din somn. Ci odihneşte, Dumnezeule, cu sfinţii Tăi, pe acesta pe care l‑ai luat.

Bucuraţi‑vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.

Adormitul care zace în groapă, cu bună cucernicie strigă tuturor: veniţi la mine pământenilor şi vedeţi frumuseţea trupului înnegrită toată. Din aceasta, fraţilor, cunoscând sfârşitul, să alergăm la Mântuitorul, cu lacrimi strigând: odihneşte, Dumnezeule, cu sfinţii Tăi, pe acesta pe care l‑ai luat.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Mai presus de fire în pântecele tău, stăpână, fără sămânţă ai zămislit pe Dumnezeu cel preaveşnic şi cu trup L‑ai născut, Dumnezeu şi om, fără schimbare şi fără amestecare. Pentru aceasta şi noi, pururea cunoscându‑te pe tine, Născătoare de Dumnezeu, lui Dumnezeu celui născut din tine, cu credinţă strigăm: pomeneşte‑ne şi pe noi, Hristoase, întru împărăţia Ta.

Şi de va fi diacon zice: Să luăm aminte. Preotul: Pace tuturor. Citeţul: Şi duhului tău.

Prochimen, glasul al 6‑lea:

Fericit este cel pe care l‑ai ales şi l‑ai primit, Doamne.

Stih: Sufletul lui întru bunătăţi se va sălăşlui.

 

(5) APOSTOLUL

Diaconul: Înţelepciune.

Din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, citire:

(XIV, 6‑9)

(letrină două rânduri) Fraţilor, cel ce ţine ziua, o ţine pentru Domnul; şi cel ce nu ţine, nu o ţine pentru Domnul. Şi cel ce mănâncă, pentru Domnul mănâncă, căci mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă, şi mulţumeşte lui Dumnezeu. Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. Că, dacă trăim, pentru Domnul trăim şi, dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, suntem ai Domnului. Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii.

Preotul: Pace ţie. Citeţul: Şi duhului tău. Aliluia, glasul al 6‑lea:

Fericit este cel pe care l‑ai ales şi l‑ai primit, Doamne.

(5) EVANGHELIA

Diaconul: Înţelepciune drepţi…

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan, citire:

(VI, 48‑54)

(letrină două rânduri) Zis‑a Domnul către iudeii care crezuseră în El: Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu mai moare. Eu sunt pâinea cea vie, care s‑a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu. Deci iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Său ca să‑l mâncăm? Şi le‑a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel care mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.

După aceea Psalmul 50: Miluieşte‑mă Dumnezeule… (caută‑l la pag. 152).

Şi îndată, CANONUL

Cântarea 1, glasul al 6‑lea:

Irmos: Pe Cel ce cu valul mării a acoperit de demult pe Faraon…

Stih: Odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului Tău.

(letrină două rânduri) La Tine, Făcătorul de bine şi Stăpânul tuturor, Hristoase, cădem cu lacrimi fierbinţi, strigând cu plângere această cântare de îngropare: pe credinciosul robul Tău odihneşte‑l ca un milostiv.

Învredniceşte‑l Cuvinte sfinte, să stea de‑a dreapta Ta împreună cu aleşii Tăi, pe acesta ce a murit întru nădejdea învierii, Iubitorule de oameni, cu osârdie ne rugăm cu glas de laudă.

În cinstita împărăţie cerească pe alesul robul Tău cel mutat de pe pământ, învredniceşte‑l, Iubitorule de oameni, luminat să se bucure, trecându‑i lui greşealele sufleteşti, ca un îndurat.

Slavă…

Vai mie! Ca iarba este mărirea lumească: când a înflorit, îndată s‑a uscat. Unde este în groapă vrednicia? Unde este acolo chipul sau frumuseţea? Pentru aceasta iartă, Doamne, pe robul Tău, ca un îndurat.

Şi acum…, a Născătoarei:

După datorie toţi cu dragoste te lăudăm, pe tine, Fecioară preacurată, Marie, Maica lui Dumnezeu, căci ai pururea neadormit ochiul rugăciunii tale; izbăveşte‑ne pe noi acum de păcate şi din judecata morţii.

Cântarea a 3‑a:

Irmos: Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu…

(letrină două rânduri) Nu este om pe pământ care n‑a greşit, Cuvântule. Pentru aceasta primeşte, prin noi smeriţii, rugăciunea şi lasă, iartă, Mântuitorule, robului Tău toate greşelile.

Cine este iubitor de oameni ca Tine, Doamne milostive, Care cu puterea Ta cea mare ierţi păcatele şi ale celor vii şi ale celor morţi? Pentru aceasta mântuieşte şi pe robul Tău.

Slavă…

Chemării celei de sus, Mântuitorule, arată‑l moştenitor pe acesta ce cu credinţă s‑a mutat, primind rugăciunea cea din urmă a lacrimilor lui, Cel ce singur eşti fără de păcat.

Şi acum… a Născătoarei:

Ceea ce eşti cu adevărat stăpâna noastră, Preasfântă Fecioară, nu înceta rugând pe Dumnezeu, pe Care L‑ai născut, să învrednicească de împărăţia Sa pe acesta ce s‑a mutat în credinţă.

Irmosul:

Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule, şi ne‑ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Ectenia mică, SEDEALNA,

glasul al 6‑lea:

Cu adevărat deşertăciune sunt toate şi viaţa aceasta este umbră şi vis; că în deşert se tulbură tot pământeanul, precum a zis Scriptura: când dobândim lumea, atunci în groapă ne sălăşluim, unde împreună sunt împăraţii şi săracii. Pentru aceasta, Hristoase, odihneşte pe robul Tău în latura celor vii şi în corturile drepţilor.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, în vremea vieţii mele nu mă părăsi; ajutorului omenesc nu mă încredinţa, ci singură mă apără şi mă miluieşte.

Cântarea a 4‑a:

Irmos: Pogorârea Ta cea dumnezeiască de pe cruce…

(letrină două rânduri) Pe cei ce s‑au mutat îi aşteaptă judecata cea nemitarnică a zilei aceleia de înfricoşătoare ameninţare, de aceea cu stăruinţă să cerem, prin credinţă, de la Hristos, învierea.

Ca pe cel care prin pocăinţă Ţi‑a aprins Ţie făclie luminoasă, Hristoase, înainte de moarte, pe robul Tău, Stăpâne, îndurate Mântuitorule, de cămara Ta cea luminată învredniceşte‑l.

Slavă…

Când vei descoperi toate cele ascunse şi vei vădi, Hristoase, păcatele noastre, miluieşte‑l pe acesta pe care l‑ai luat, Doamne, aducându‑Ţi aminte de mărturisirea lui, Bunule.

Şi acum…, a Născătoarei:

Nu uita pe cei ce strigă cu osârdie către tine plângând, Sfântă Născătoare de Dumnezeu; ceea ce eşti bună, roagă‑te să afle odihnă pentru toate credinciosul robul tău acesta care s‑a mutat.

Cântarea a 5‑a:

Irmos: Dumnezeieştii arătării Tale, Hristoase…

(letrină două rânduri) În ceata aleşilor şi în desfătarea raiului, Îndurate, sălăşluieşte pe acesta pe care în credinţă l‑ai mutat dintre noi; că Tu, Mântuitorul nostru, ai pus dumnezeiască pocăinţă tuturor oamenilor celor ce greşesc, ca un Stăpân, şi pe acesta învredniceşte‑l de împărăţia Ta.

Cu putere, ca un Dumnezeu, miluieşte ca un Stăpân făptura Ta, la a cărei lege omenească Te‑ai supus, Doamne, Iubitorule de oameni. Pentru aceasta uşurează, iartă, Mântuitorule, păcatele acestuia care în credinţă s‑a mutat, şi‑l învredniceşte pe dânsul de împărăţia Ta.

Slavă…

Nimeni nu va scăpa acolo de înfricoşătorul scaun al judecăţii Tale: toţi împăraţii şi puternicii, împreună cu robii vor sta înainte, şi glasul cel înfricoşător al Judecătorului va chema popoarele cele păcătoase la judecata osândei; din care, Hristoase, izbăveşte pe robul Tău.

Şi acum…, a Născătoarei:

Din tine S‑a născut mai presus de fire Izbăvitorul firii omeneşti, pe Care, Fecioară nenuntită, cu osârdie roagă‑L să scoată pe toţi de chinuri şi din nevoi şi din chinurile cele înfricoşătoare ale iadului; şi mântuieşte pe acesta care acum în credinţă s‑a mutat.

Cântarea a 6‑a:

Irmos: Marea vieţii văzând‑o înălţându‑se…

(letrină două rânduri) Moartea şi groapa şi judecata care vădeşte toate faptele ne aşteaptă pe noi; din aceasta mântuieşte, Iubitorule de oameni, pe robul Tău, pe care acum l‑ai mutat.

Deschide, Mântuitorul meu, acestuia ce s‑a mutat, uşa milei Tale, rugămu‑ne Ţie, Hristoase, ca, făcându‑l părtaş la veselia stăpânirii Tale, să se bucure întru mărire.

Slavă…

Izbăveşte de greşeale cu mila Ta, Mântuitorule, pe robul Tău, pe care acum în credinţă l‑ai mutat; căci nu se îndreptează nimeni numai din faptele omeneşti, Iubitorule de oameni.

Şi acum…, a Născătoarei:

Omorârea morţii şi pierderea blestemului fiind Ziditorul, Care cu trup S‑a născut din tine, Născătoare de Dumnezeu, pe toţi cei morţi îi mântuieşte ca un bun şi de oameni iubitor.

Irmosul:

Marea vieţii văzând‑o înălţându‑se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig Ţie: scoate din stricăciune viaţa mea, mult‑Milostive.

Diaconul rosteşte ectenia: Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm… şi celelalte, iar preotul rugăciunea: Dumnezeul duhurilor…

După aceea CONDACUL, glasul al 8‑lea:

Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletul adormitului robului Tău, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.

Şi TROPARELE acestea:

Tu singur eşti fără de moarte, Cel ce ai făcut şi ai zidit pe om; iar noi pământenii din pământ suntem zidiţi şi în acelaşi pământ vom merge, precum ai poruncit Cel ce m‑ai zidit şi mi‑ai zis: pământ eşti şi în pământ vei merge, unde toţi pământenii mergem, făcând tânguire de îngropare, cântând: Aliluia.

Cu osârdie mă rog să ascultaţi ceea ce cu durere spun către voi, căci am făcut plângerea aceasta, că doar aş afla pe cineva spre folos; dar când veţi rosti acestea, aduceţi‑vă aminte de mine, cel ce eram cândva cunoscut de voi; că de multe ori am intrat împreună în casa lui Dumnezeu şi împreună am cântat: Aliluia.

Veniţi toţi, adunaţi‑vă şi şezând ascultaţi cuvânt: fraţilor, înfricoşător este judeţul înaintea căruia toţi vom sta; nu este acolo nici rob, nici slobod; nu este acolo nici mare, nici mic, ci toţi ne vom înfăţişa goi. Pentru aceasta bine este să cântăm neîncetat cântarea: Aliluia.

Să plângem toţi cu lacrimi când vedem trupul zăcând, şi apropiindu‑ne toţi să‑l sărutăm şi să zicem unele ca acestea către dânsul: iată, ai lăsat pe cei ce te iubesc şi mai mult nu vei mai grăi cu noi, o prietene! Pentru ce nu grăieşti, precum grăiai, cu noi? Ci taci aşa, fără să cânţi cu noi: Aliluia.

Ce amare sunt cuvintele celor ce mor, pe care le zic când se duc de aici: fraţilor, de fraţi mă despart, pe toţi prietenii îi las şi mă duc; dar încotro mă duc nu ştiu, sau cum va fi acolo, nu cunosc; numai Dumnezeu, Cel ce m‑a chemat, ştie. Ci voi face‑ţi‑mi pomenire cu cântarea: Aliluia.

Oare, unde se duc acum sufletele? Oare, cum petrec acum acolo? Aş dori să ştiu taina, dar nu este nimeni în stare să mi‑o spună. Oare, şi ei îşi aduc aminte de ai lor, precum noi de dânşii? Sau poate că ei au uitat pe cei ce‑i tânguiesc pe dânşii şi fac cântarea: Aliluia.

Petreceţi, prietenilor, pe cei morţi şi degrab duceţi‑vă la mormânt şi acolo cu osârdie priviţi şi fiţi gata, pentru că tinereţea piere acolo şi orice vârstă se veştejeşte acolo; acolo este ţărână şi pulbere şi viermi; acolo este numai tăcere şi nu este nici unul să grăiască: Aliluia.

Iată acum mă vedeţi zăcând şi mult nu voi mai sta înaintea voastră; iată limba a amuţit, iată buzele stau nemişcate. Rămâneţi sănătoşi, prietenilor şi fiilor; mântuiţi‑vă, fraţilor; mântuiţi‑vă, cunoscuţilor, căci eu în calea mea merg. Ci faceţi pomenire de mine cu cântarea: Aliluia.

Nici unul din cei de acolo n‑a înviat ca să spună nouă cum petrec fraţii de altădată sau nepoţii cei duşi mai înainte la Domnul. Pentru aceasta adesea zicem între noi: oare, putem să ne vedem acolo unul cu altul? Oare, putem să zicem acolo cântarea: Aliluia?

Ne ducem pe calea cea veşnică, stând ca nişte vinovaţi înaintea lui Dumnezeu celui veşnic, toţi privind cu feţele în jos. Unde va fi atunci frumuseţea? Unde va fi avuţia? Unde va fi atunci mărirea vieţii acesteia? Nici una dintr‑acestea nu ne va ajuta nouă acolo, fără numai zicând neîncetat cântarea: Aliluia.

De ce te tulburi în deşert, omule? Încă un ceas şi toate trec. În iad nu este pocăinţă, nu este acolo nici un fel de odihnă; acolo‑i viermele cel neadormit; acolo totul este întuneric şi beznă; acolo am să fiu eu osândit, căci nu m‑am nevoit nicidecum ca să zic adesea cântarea: Aliluia.

Nimic nu se uită aşa de lesne ca omul când se desparte de om; căci deşi ne aducem aminte de el câtăva vreme, dar repede uităm de moartea lui, ca şi cum n‑ar fi fost; chiar şi părinţii uită cu totul pe fiii lor, pe care i‑au născut şi i‑au crescut şi în lacrimi i‑au petrecut cu cântarea: Aliluia.

Vă aduc aminte vouă, fraţilor, fiilor şi prietenilor, să nu mă uitaţi când vă rugaţi către Domnul; vă rog şi iar vă rog şi vă poftesc: ţineţi minte acestea şi tânguiţi‑mă ziua şi noaptea. Ca Iov către prietenii lui, zic şi eu către voi: şedeţi iarăşi să zicem: Aliluia.

Părăsind toate, ne ducem şi ne vom înfăţişa goi şi amărâţi, că frumuseţea ca iarba se veştejeşte; dar noi ne înşelăm, oamenilor; gol te‑ai născut, o ticălosule, şi cu totul gol vei sta acolo de faţă; să nu te amăgeşti cu mintea, muritorule, a trăi în desfătare în viaţă, ci numai suspină pururea cu plângere: Aliluia.

De ai milui, omule, pe vreun om, şi tu acolo vei fi miluit; de te‑ai îndurat de vreun orfan, şi tu acolo vei afla îndurare; de ai scăpat pe cineva din nevoie, şi tu vei fi mântuit acolo din nevoie; de ai adăpostit pe vreun gol în viaţă, şi pe tine te va adăposti acolo cântarea: Aliluia.

Cumplită este calea pe care mă duc şi pe care niciodată n‑am mai umblat; şi locul acela îmi este necunoscut, unde nimeni nicidecum nu mă cunoaşte: înfricoşător lucru este să vezi pe cei ce ne conduc, dar şi mai înfricoşător este să vezi pe Cel ce m‑a chemat, Stăpânul vieţii şi al morţii, Care ne cheamă pe noi acolo, când voieşte: Aliluia.

Noi, de mergem dintr‑o ţară într‑altă ţară, avem nevoie de călăuzire. Ce să facem când ne vom duce în ţara pe care nicidecum n‑o cunoaştem? Multe călăuze îţi trebuie ţie atunci, multe rugăciuni trebuie să meargă împreună cu tine, ca să se păzească ticălosul suflet, până să ajungă la Hristos şi să zică către Dânsul: Aliluia.

Cei ce se supun patimilor trupeşti, aceia nu vor avea acolo nicidecum iertare, căci acolo vor fi învinuitori înfricoşători; acolo şi cărţile se vor deschide. Încotro vei privi atunci, omule, sau cine‑ţi va ajuta ţie acolo, atunci? Fără numai de ai făcut vreun bine, când ai fost, şi de ai făcut bine săracilor, cântând: Aliluia.

Tinereţile şi frumuseţea trupului în vremea morţii se veştejesc; limba atunci arde cumplit şi gâtlejul uscat se aprinde; atunci frumuseţea ochilor se stinge şi toată podoaba obrazului se schimbă, iar frumuseţea glasului se destramă şi de acum încetează a mai zice adesea: Aliluia.

Liniştiţi‑vă acum, liniştiţi‑vă, pentru cel mort; liniştiţi‑vă încetând tânguirea; priviţi taina cea mare, căci ceasul este înfricoşător; tăceţi, ca să plece cu pace sufletul, că în mare nevoie se află, şi cu multă frică se roagă lui Dumnezeu: Aliluia.

Eu am văzut prunc murind şi mi‑am tânguit viaţa, pentru că se tulbura cu totul şi tremura; iar când i‑a venit ceasul striga: tată, ajută‑mi! maică, scapă‑mă! Şi nu era nimeni în stare să‑l ajute, ci numai văzându‑l se mâhneau şi‑l plângeau la groapă, făcând cântarea: Aliluia.

Câţi n‑au fost răpiţi fără de veste din cămările lor de nuntă, în mormânt, căci s‑au însoţit cu însoţire veşnică şi au pricinuit tânguire nesfârşită şi nu s‑au mai sculat din cămara lor de nuntă! În timpul în care a fost nunta, în acelaşi timp a fost şi groapa; în timpul în care a fost însoţirea, în acelaşi timp şi despărţirea; în acelaşi loc râsul, în acelaşi loc şi plânsul, împreună şi cântarea: Aliluia.

Ne bucurăm chiar numai auzind că acolo este veşnică lumină, că acolo este izvorul vieţii noastre şi că acolo este desfătarea cea veşnică; acolo este raiul, unde toate sufletele drepţilor se bucură. Să ne adunăm şi noi toţi în Hristos, ca să strigăm aşa lui Dumnezeu: Aliluia.

Preasfântă Fecioară nenuntită, care ai născut Lumina cea neapropiată, te rog, şi cu smerenie cad înaintea ta şi cer ţie: nu înceta a ruga pe Domnul pentru adormitul robul tău, Preacurată, ca să afle acolo iertare greşelilor în ziua judecăţii, Preasfântă, că îndrăznire ai pururea să te rogi Fiului tău: Aliluia.

Apoi iarăşi CONDACUL

Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletul adormitului robului Tău, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.

Cântarea a 7‑a:

Irmos: Minune de negrăit…

(letrină două rânduri) De focul gheenei şi de hotărârea cea înfricoşătoare ca un îndurat, Hristoase, izbăveşte pe robul Tău, pe care în credinţă l‑ai luat din acestea de acum, şi dă robului Tău să‑Ţi cânte Ţie: Izbăvitorule, Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

În pământul celor blânzi şi în desfătarea raiului, pe robul Tău cel adormit întru credinţă, învrednicindu‑l de locaşul măririi celei minunate, Dumnezeule, dă‑i să‑Ţi cânte Ţie: Izbăvitorule, Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Slavă…

Mare este judecata, dar urgia gheenei este de negrăit, fraţilor, căci acolo sufletele ard dimpreună cu trupurile şi cu durerea lăcrimează, strigând: Izbăvitorule, Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Şi acum…, a Născătoarei:

 

Pe cei ce neîncetat te laudă pe tine, Maica lui Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu fără prihană, curată, pe cei vii pururea păzeşte‑i cu rugăciunile tale, pe cei mutaţi scoate‑i din foc, ca să strige: Izbăvitorule Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8‑a:

Irmos: Înfricoşează‑te, teme‑te cerule…

(letrină două rânduri) O, ce ceas înfricoşător aşteaptă pe păcătoşi, fraţilor! O, ce frică îi va cuprinde atunci când focul gheenei îi va mistui şi şarpele cel târâtor îi va înghiţi! Pentru aceasta, Hristoase îndurate, izbăveşte‑ne de ziua cea înfricoşătoare a gheenei.

O, de ce bucurie vor avea parte drepţii, când va veni Judecătorul, căci acolo s‑au gătit cămara şi raiul şi toată împărăţia lui Hristos; întru acestea fă, Hristoase, ca robii Tăi să se veselească împreună cu sfinţii Tăi, în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cine va putea îndura, Hristoase, ameninţarea venirii Tale celei înfricoşătoare? Atunci cerul se va zbate ca o hârtie bătută de vânt şi vor cădea stelele; toată făptura se va clătina de frică şi lumina se va schimba. Atunci iartă, Cuvântule, pe acesta ce s‑a mutat de aici.

Şi acum…, a Născătoarei:

Fiul pe Care L‑ai întrupat mai presus de fire, curată, este Judecătorul celor vii şi al celor morţi; El judecă tot pământul şi mântuieşte din chinuri pe care voieşte şi mai vârtos pe cei ce cu dragoste se închină Lui şi pe tine te laudă în toţi vecii.

Cântarea a 9‑a:

Irmos: Pe Dumnezeu a‑L vedea…

(letrină două rânduri) Nu vă tânguiţi toţi cei ce aţi murit în credinţă, căci Hristos pentru noi a răbdat cu trupul şi crucea şi îngroparea, şi a făcut fii ai nemuririi pe toţi care strigă către Dânsul: să nu intri la judecată cu robii Tăi.

Ca cei ce am adormit în nădejdea dumnezeieştii învieri, noi, credincioşii, am aflat viaţa cea în Hristos a tuturor. Dar acolo, fraţilor, ne aşteaptă judecată multă şi nimeni nu se mântuieşte în iad. Dar voi rugaţi‑vă lui Hristos pentru toţi.

Slavă…

În neîmbătrânitoare mărirea Ta şi în desfătarea raiului, aşază‑l, Bunule, pe acesta ce s‑a mutat acum de la noi, căci în dreaptă credinţă şi în pocăinţă a alergat la Tine cu credinţă; fă‑l pe dânsul părtaş ales al împărăţiei Tale.

Şi acum…, a Născătoarei:

Pe tine ca pe Maica vieţii, ceea ce eşti mai presus de fire, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, cu dreaptă credinţă te lăudăm credincioşii, că noi cei ce eram morţi mai înainte, prin tine făcându‑ne fără moarte, am aflat viaţă, şi iată cântare aducem ţie.

Irmosul:

Pe Dumnezeu a‑L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti; iar prin tine, Preacurată, S‑a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe Care slăvindu‑L cu oştile îngereşti, pe tine te fericim.

Apoi diaconul rosteşte ectenia: Miluieşte‑ne pe noi, Dumnezeule… şi preotul rugăciunea: Dumnezeul duhurilor…

Apoi LUMINÂNDA

Acum m‑am odihnit şi am aflat uşurare multă, căci m‑am mutat din stricăciune şi m‑am dus la viaţă; Doamne, slavă Ţie.

Şi stihurile acestea:

Stih 1: Omul, ca iarba, zilele lui, ca floarea câmpului, aşa va înflori.

Stih 2: Că duh a trecut printr‑însul şi nu va fi.

Stih 3: Şi adevărul Domnului rămâne în veac.

Şi după fiecare stih se zice luminânda, apoi: Slavă… Şi acum…, a Născătoarei

Acum am ales pe Fecioara, Maica lui Dumnezeu, că dintr‑însa S‑a născut Hristos, izbăvitorul tuturor; Doamne, slavă Ţie.

Şi îndată laudele; apoi stihirile următoare, glasul al 6‑lea:

Podobie: Cea deznădăjduită pentru viaţă…

La Tine s‑a mutat sfinţitul Tău slujitor, îndumnezeindu‑se acum, prin taina cea făcătoare de viaţă, Hristoase. Primeşte sufletul lui ca pe o pasăre în mâinile Tale, Mântuitorule; aşază‑l pe el în curţile Tale cu cetele îngerilor şi odihneşte pe acesta pe care l‑ai luat cu porunca Ta, Doamne, pentru mare mila Ta (de două ori).

Străină este taina morţii, pentru că vine asupra tuturor fără de veste; firea se strică; moartea ia cu sila pe bătrâni, pe dregători, pe cărturari, pe dascăli şi pe cei care cugetă cele deşarte; surpă pe episcopi, pe păstori şi pe tot omul muritor. Ci să strigăm cu lacrimi: pe acesta pe care l‑ai luat cu porunca Ta, Doamne, odihneşte‑l pentru mare mila Ta.

Vieţuind întru dreapta credinţă şi înfrumuseţat fiind preotul Tău, Hristoase, jertfitorul şi slujitorul dumnezeieştilor Taine, cu dumnezeiasca Ta poruncă s‑a mutat din tulburările cele lumeşti. Pe acesta, ca pe un preot al Tău, Mântuitorule, primindu‑l, mântuieşte‑l; şi pe acesta, pe care l‑ai luat cu porunca Ta, odihneşte‑l cu drepţii pentru mare mila Ta.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Pe Dumnezeu L‑am cunoscut prin întruparea din tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; pe Acela roagă‑L să mântuiască sufletele noastre.

Apoi diaconul rosteşte: Slavă Ţie, Celui ce ne‑ai arătat nouă lumina. Iar cântăreţii citesc: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu…, Doamne, scăpare Te‑ai făcut nouă… Învredniceşte‑ne, Doamne.

Diaconul rosteşte ectenia: Miluieşte‑ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta…, Încă ne rugăm pentru odihna sufletului…, Mila Iui Dumnezeu, împărăţia cerurilor…

Iar preoţii toţi zic în taină rugăciunea: Dumnezeul duhurilor…, ecfonis: Că Tu eşti învierea…

Apoi stihirile acestea ale lui Ioan Damaschin, glasul 1:

Care desfătare lumească este lipsită de întristare? Care mărire stă pe pământ neschimbată? Toate sunt mai neputincioase decât umbra, toate mai înşelătoare decât visurile; o clipă numai, şi pe toate acestea moartea le primeşte. Ci în lumina feţei Tale, Hristoase, şi în îndulcirea frumuseţii Tale, pe cel pe care l‑ai ales odihneşte‑l ca un iubitor de oameni.

Stih: Domnul mă va paşte şi nimic nu‑mi va lipsi.

Mântuitorul meu, cu fapta arăţi că Tu eşti învierea tuturor; cu cuvântul, Cuvântule, pe Lazăr l‑ai înviat din morţi; atunci încuietorile s‑au sfărâmat şi porţile iadului s‑au cutremurat; atunci moartea oamenilor s‑a arătat ca un somn. Ci Tu, Care ai venit să mântuieşti zidirea Ta, nu să o osândeşti, pe acesta pe care l‑ai ales odihneşte‑l ca un iubitor de oameni.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Ocrotitoare caldă te‑ai arătat tuturor, Născătoare de Dumnezeu; acoperământ şi tărie de la Dumnezeu tuturor celor ce aleargă la tine, celor din nevoi ajutătoare, celor robiţi, grabnică izbăvire, căci pe tine te‑a pus Hristos sprijin şi scut şi zid nestricat împotriva vrăjmaşilor, iar pentru neputincioşi tărie nebiruită, şi dătătoare de pace sufletelor noastre.

Stihirile, glasul al 2‑lea:

Vai, câtă luptă are sufletul când se desparte de trup! Vai, cât lăcrimează atunci, şi nu este cine să‑l miluiască pe dânsul; către îngeri, ridicându‑şi ochii, în zadar se roagă; către oameni mâinile tinzându‑şi nu are cine să‑i ajute. Pentru aceasta, iubiţii mei fraţi, cunoscând scurtimea vieţii noastre, adormitului să‑i cerem odihnă de la Hristos, şi sufletelor noastre mare milă.

Stih: Către Domnul când m‑am necăjit, am strigat şi m‑a auzit.

Veniţi cu toţii să vedem minune mai presus de minte, că cel ce ieri cânta cu noi acum zace mort. Veniţi să cunoaştem cum peste puţin şi noi cei tulburaţi ne vom sfârşi; cum cei ce se ungeau cu miruri zac greu mirosind; cum cei ce se împodobeau cu auz zac fără podoabă şi fără chip? Pentru aceasta, iubiţii mei fraţi, cunoscând scurtimea vieţii noastre, celui mutat să‑i cerem de la Hristos odihnă, şi sufletelor noastre mare milă.

Stih: Doamne, izbăveşte sufletul meu de buze viclene.

Mântuieşte‑te viaţă deşartă, mântuiţi‑vă toţi, prieteni, rude şi fii; iată, eu merg acum pe o cale, unde n‑am călătorit niciodată; ci, aducându‑vă aminte de dragostea mea cea către voi, veniţi, întovărăşiţi‑mă şi daţi gropii acest lut al meu, iar pe Hristos, Care va judeca smeritul meu suflet, cu lacrimi rugaţi‑L să mă izbăvească de focul cel nestins.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Uşă neumblată, tainic pecetluită, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, primeşte rugăciunile noastre şi le du Fiului tău şi Dumnezeu, ca să mântuiască prin tine sufletele noastre.

Stihirile, glasul al 3‑lea:

Deşertăciuni sunt toate cele omeneşti. Câte nu rămân după moarte! Nu merge cu noi bogăţia, nu ne însoţeşte mărirea, căci venind moartea, toate acestea pier. Pentru aceasta, lui Hristos celui fără de moarte să‑I strigăm: pe acesta ce s‑a mutat de la noi odihneşte‑l, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc.

Stih: Ridicat‑am ochii mei la munţi, de unde va veni ajutorul meu.

Iată zac, iubiţii mei fraţi, în mijlocul tuturor, amuţit şi fără glas; gura a tăcut, limba a încetat şi buzele s‑au lipit; mâinile şi picioarele s‑au legat, chipul s‑a schimbat, ochii s‑au stins şi nu văd pe cei ce plâng; auzul nu primeşte strigarea celor ce se tânguiesc, nările nu simt mireasma tămâiei; dar dragostea cea adevărată niciodată nu moare; pentru aceasta rog pe toţi cunoscuţii şi prietenii mei, faceţi pomenire pentru mine, ca în ziua judecăţii să aflu milă la judecata cea înfricoşătoare.

Stih: Domnul va păzi intrarea ta şi ieşirea ta de acum şi până în veac.

O, oamenilor, pentru ce ne tulburăm zadarnic? Calea pe care alergăm este repede şi scurtă; fum este viaţa; abur, cenuşă şi ţărână ne facem peste puţin şi ca floarea ne veştejim. Pentru aceasta să strigăm lui Hristos, Împăratului celui nemuritor: pe acesta ce s‑a mutat de la noi odihneşte‑l, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Liman de mântuire te avem, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, noi cei învăluiţi în marea vieţii. Pentru aceasta roagă‑te lui Dumnezeu, Care S‑a întrupat din tine mai presus de fire şi în chip de negrăit S‑a făcut om, ca să mântuiască sufletele noastre.

Stihirile, glasul al 4‑lea:

 

Unde este dezmierdarea cea lumească? Unde este nălucirea celor trecătoare? Unde este aurul şi argintul? Unde este mulţimea slugilor şi strigarea? Toate sunt ţărână, toate cenuşă, toate umbră. Ci veniţi să strigăm Împăratului celui fără de moarte: Doamne, de veşnicele Tale bunătăţi învredniceşte pe acesta ce s‑a mutat de la noi, odihnindu‑l pe dânsul întru fericirea cea neîmbătrânitoare.

Stih: Veselitu‑m‑am de cei ce mi‑au zis mie: în casa Domnului vom merge.

A venit asupră‑mi moartea ca un fur; a venit stricătorul şi m‑a surpat; a venit şi ca şi cum n‑aş fi fost m‑a arătat; a venit şi, pământul fiind eu, ca şi cum n‑aş fi fost să zac; cu adevărat vis, cu adevărat nălucire suntem noi muritorii. Ci veniţi să strigăm Împăratului celui fără de moarte: Doamne, pe acesta ce s‑a mutat de la noi, învredniceşte‑l de veşnicele Tale bunătăţi, odihnindu‑l pe dânsul în viaţa cea neîmbătrânitoare.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Una curată şi preacinstită Fecioară, ceea ce pe Dumnezeu mai presus de fire L‑ai născut, roagă‑L să mântuiască sufletele noastre.

Stihirile, glasul al 5‑lea:

Adusu‑mi‑am aminte de proorocul ce strigă: eu sunt pământ şi cenuşă; şi iarăşi m‑am uitat în mormânt şi am văzut oase goale şi am zis: Oare, cine este împăratul sau ostaşul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul? Ci odihneşte, Doamne, cu drepţii pe robul Tău.

Stih: Au stat picioarele noastre în curţile tale, Ierusalime.

Tu ai zis, Hristoase: cel ce crede în Mine nu va vedea moarte, ci precum Eu sunt Lumină din Lumină, aşa vor lumina cu Mine cei ce Mă caută; iar cei ce sunt împreună cu Mine se vor bucura de mărirea cea dumnezeiască, de care învredniceşte, Preabunule, pe robul Tău cel plecat la Tine, Iubitorule de oameni, dând iertare greşealelor lui.

Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei:

Ţie ne rugăm, ca Maicii lui Dumnezeu; binecuvântată, roagă‑te să ne mântuim noi.

Stihirile, glasul al 6‑lea:

Început şi temei mi‑a fost mie hotărârea Ta de a mă zidi; căci voind să mă faci fiinţă vie din firea cea nevăzută şi din cea văzută, ai plăsmuit trupul meu din pământ, şi mi‑ai dat suflet, prin insuflarea Ta cea dumnezeiască şi făcătoare de viaţă. Pentru aceasta, Hristoase, odihneşte pe robul Tău, în latura celor vii şi în locaşurile drepţilor.

Stih: Către Tine, Cel ce locuieşti în cer, am ridicat ochii mei.

Cinstit‑ai cu chipul Tău zidirea mâinilor Tale, Mântuitorule, că ai zugrăvit în chip trupesc asemănarea fiinţei Tale celei înţelegătoare, căreia şi părtaş pe mine m‑ai făcut, punându‑mă să stăpânesc pe pământ făpturile după libera mea voie. Pentru aceasta, Mântuitorule, odihneşte pe robul Tău, în latura celor vii şi în locaşurile drepţilor.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei

Pe Dumnezeu L‑am cunoscut prin întruparea din tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, singură curată şi binecuvântată; pentru aceasta, neîncetat lăudându‑te, te mărim.

Stihirile, glasul al 7‑lea:

După chipul şi după asemănarea Ta ai plăsmuit din început pe om şi l‑ai pus în rai să stăpânească făpturile Tale; dar din pizma diavolului fiind amăgit, s‑a făcut părtaş mâncării, călcător poruncilor Tale făcându‑se. Pentru aceasta l‑ai osândit să se întoarcă iarăşi în pământul din care a fost luat, Doamne, şi să‑şi ceară odihnă.

Stih: Cât sunt de iubite locaşurile Tale, Doamne.

Moartea cea dată firii noastre celei din Adam dezleagă toată întristarea; căci ne‑am făcut stricăcioşi făcându‑ne părtaşi mâncării; să cunoaştem dar că, fiind zidiţi din pământ, vom deveni iarăşi pulbere, ţărână precum eram mai înainte. Pentru aceasta, cu glas de plângere pe Făcătorul să‑L rugăm, ca să dăruiască adormitului iertare şi mare milă.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Pe tine, Născătoare de Dumnezeu, zid nesurpat şi nădejde te‑au agonisit credincioşii. Pentru că ştii că firea noastră este amestecată cu toate păcatele, nu înceta, stăpână, a te ruga pentru robii tăi care au adormit în credinţă, ca Fiul tău şi Dumnezeu să dea lor iertare, când va şedea la judecată, ca toţi să te fericim.

Stihirile, glasul al 8‑lea:

Plâng şi mă tânguiesc când mă gândesc la moarte şi văd în morminte frumuseţea noastră cea zidită după chipul lui Dumnezeu zăcând: grozavă, fără mărire şi fără chip. O, minune! Ce taină este aceasta, ce s‑a făcut cu noi? Cum ne‑am dat stricăciunii? Cum ne‑am înjugat cu moartea? Cu adevărat, precum este scris, după porunca lui Dumnezeu, Care dă adormitului odihnă.

Stih: Doamne al puterilor, doreşte şi se sfârşeşte de dor sufletul meu.

Cum ne‑am dat stricăciunii noi, cei care, precum s‑a scris, purtam chip nestricăcios şi primind prin suflare dumnezeiască suflet nemuritor, am devenit fire amestecată? Şi cum am călcat poruncile lui Dumnezeu? O, minune! Cum, lăsând hrana vieţii, am mâncat mâncare amară şi aducătoare de moarte? Cum ne‑am înşelat, lipsindu‑ne de viaţa cea dumnezeiască? Pentru aceasta să strigăm: pe cel ce s‑a mutat, în curţile Tale, odihneşte‑l.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Acoperământul tău, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, este doctorie sufletească, că sub acela scăpând ne izbăvim de bolile sufleteşti.

Alte stihiri, idiomele, glasul al 8‑lea:

Nemăsurat este chinul pentru cei ce vieţuiesc în desfrânări: scrâşnire dinţilor şi plângere nemângâiată, negură neluminată şi întunericul cel mai din afară, vierme neadormit, lacrimi fără trecere şi judecată fără milă. Pentru aceasta mai înainte de sfârşit, să strigăm, grăind: Stăpâne Hristoase, pe cel pe care l‑ai chemat, odihneşte‑l cu aleşii Tăi.

Va răsuna trâmbiţa şi morţii ca dintr‑un somn se vor scula dorind să ia viaţă cerească; să nu osândeşti pe robii Tăi, care au nădăjduit în Tine, Făcătorul şi Domnul, că muritor pentru noi Te‑ai arătat, Cel ce eşti nemuritor. Pentru aceasta îndrăznind cădem la Tine şi grăim: Stăpâne Hristoase, priveşte cu milă pe cel pe care l‑ai chemat şi odihneşte‑l cu aleşii Tăi.

Iată şi stihiile, cerul şi pământul, se vor schimba şi toată făptura în nestricăciune se va îmbrăca. Pieri‑va stricăciunea şi se va risipi întunericul, la venirea Ta; căci iarăşi ai să vii cu slavă, precum s‑a scris, ca să răsplăteşti fiecăruia după faptele lui. Pentru aceasta, Hristoase, pe cel pe care l‑ai chemat odihneşte‑l cu aleşii Tăi.

A Născătoarei:

Cel ce Te‑ai arătat din Fecioară, Mântuitorul meu, ai slăvit fecioria; de aceea cetele fecioarelor, aprinzându‑şi candelele, cântă Ţie, dorind slava Ta. Deci, precum pe acelea, aşa şi pe robul Tău învredniceşte‑l să intre în cămara Ta cea dumnezeiască, cu rugăciunile curatei Fecioare, binecuvântata Maica Ta, care Te‑a născut fără prihană, şi cu ale tuturor sfinţilor Tăi, Iubitorule de oameni.

Slavă… glasul al 6‑lea:

Veniţi şi priviţi toţi străina şi înfricoşătoarea vedere, cunoscută tuturor, chipul care acum se arată, şi să nu mai gândiţi la cele trecătoare, căci astăzi sufletul se desparte de trup, mutându‑se la lumea cea veşnică, mergând pe o cale în care niciodată n‑a umblat, şi la Judecătorul cel nefăţarnic, unde stau înainte cetele îngereşti; şi înfricoşătoare este, fraţii mei, judecata aceea, unde toţi vom sta goi: unii ruşinaţi, iar alţii încununaţi. Pentru aceasta să strigăm către Împăratul cel nemuritor: când vei cerceta cele ascunse ale oamenilor, iartă pe robul Tău, pe care l‑ai luat, Doamne, Iubitorule de oameni.

Şi acum…, a Născătoarei:

Hristoase, pentru rugăciunile celei ce Te‑a născut, ale Înaintemergătorului Tău, ale apostolilor, proorocilor, ale arhiereilor, ale preacuvioşilor şi drepţilor şi ale tuturor sfinţilor, odihneşte pe robul Tău cel ce a adormit.

După aceea: Bine este a ne mărturisi Domnului…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…, troparele: Cu duhurile drepţilor… şi celelalte. Apoi ectenia: Miluieşte‑ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta… şi celelalte. Şi după rugăciunea: Dumnezeul duhurilor… se face sărutare, aşa cum s‑a arătat la înmormântarea mirenilor, în care timp se cântă stihirile, glasul al 2‑lea: Veniţi fraţilor, să dăm mortului sărutarea… Apoi, Slavă…, glasul al 6‑lea: Văzându‑mă, zăcând fără de glas… Şi acum…, a Născătoarei (caută‑le la Înmormântarea mirenilor, pag. 197‑199).

După aceasta, ridicând coşciugul ocolesc mai întâi biserica şi făcând trei opriri, unde se rosteşte ectenia pentru morţi, apoi este dus la mormânt; iar preoţii, mergând înainte, cântă irmoasele Canonului Mare, glasul al 6‑lea:

Irmosul Cântării 1:

Ajutor şi apărător s‑a făcut mie spre mântuire; Acesta este Dumnezeul meu şi‑L voi preaslăvi; Dumnezeul părinţilor noştri şi‑L voi înălţa pe Dânsul, căci cu slavă S‑a preaslăvit.

Irmosul Cântării a 2‑a:

Ia aminte, cerule, şi voi grăi şi voi lăuda pe Hristos, Care din Fecioară S‑a arătat lumii cu trup.

Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu, Care am plouat mană, şi apă din piatră am izvorât de demult, în pustiu, poporului Meu, numai cu dreapta şi cu puterea Mea.

Irmosul Cântării a 3‑a:

Pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte Biserica Ta.

Întăreşte, Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea care se clatină, că Tu eşti singur sfânt şi Domn.

Irmosul Cântării a 4‑a:

A auzit proorocul de venirea Ta, Doamne, şi s‑a cutremurat că vrei să Te naşti din Fecioară şi să Te arăţi oamenilor, şi a zis: am auzit glasul Tău şi m‑am temut. Slavă puterii Tale, Doamne.

Irmosul Cântării a 5‑a:

Pe mine cel ce mă rog dis‑de‑dimineaţă, Iubitorule de oameni, Te rog luminează‑mă şi mă îndreptează întru poruncile Tale şi mă învaţă, Mântuitorule, să fac voia Ta.

Irmosul Cântării a 6‑a:

Din iadul cel mai de dedesubt am strigat din toată inima către înduratul Dumnezeu, şi m‑a auzit şi a scos din stricăciune viaţa mea.

Irmosul Cântării a 7‑a:

Am greşit, am făcut fărădelege, nu ne‑am îndreptat înaintea Ta, nu am păzit şi nici n‑am făcut precum ne‑ai poruncit nouă. Dar nu ne părăsi pe noi până în sfârşit, Dumnezeul părinţilor.

Irmosul Cântării a 8‑a:

Pe Cel pe Care oştile cereşti îl slăvesc şi de Care se cutremură heruvimii şi serafimii, pe Acela toată suflarea şi făptura lăuda‑ţi‑L, binecuvântaţi‑L, şi‑L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Irmosul Cântării a 9‑a:

Neînţeles lucru este rodul zămislirii mai presus de fire şi fără stricăciune naşterea Maicii celei fără de bărbat; căci naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta toate neamurile pe tine ca pe o maică, mireasă dumnezeiască, cu dreaptă credinţă te mărim.

Apoi: Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…, troparele: Cu duhurile drepţilor… şi celelalte. După aceea diaconul rosteşte ectenia pentru morţi şi preotul citeşte rugăciunea: Dumnezeul duhurilor…

Şi făcând apolisul, aşază trupul celui adormit în mormânt, aşa cum s‑a arătat la Înmormântarea mirenilor.

Cuvinte cheie: , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul