Cartea:   » »

Cărți

Randuiala inmormantarii mirenilor

Rânduiala înmormântării mirenilor

Adormind vreunul dintre creştini, îndată rudeniile să cheme pe preot; acesta venind la casa unde este trupul celui răposat, îşi pune epitrahilul, pune tămâie în cădelniţă şi, cădind trupul celui adormit şi pe cei de faţă, începe:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…

Apoi troparele acestea, glasul al 4‑lea:

Cu duhurile drepţilor, celor ce s‑au săvârşit, odihneşte Mântuitorule, sufletul adormitului robului Tău, păzindu‑l pe dânsul întru viaţa cea fericită, care este la Tine, Iubitorule de oameni.

Întru odihna Ta, Doamne, unde toţi sfinţii Tăi se odihnesc, odihneşte şi sufletul robului Tău, că Tu singur eşti fără de moarte.

Slavă…

Tu eşti Dumnezeu, Care Te‑ai pogorât în iad şi ai dezlegat durerile celor ferecaţi; Însuţi şi sufletul robului Tău, odihneşte‑l.

Şi acum…, a Născătoarei:

Una curată şi preanevinovată Fecioară, care ai născut pe Dumnezeu mai presus de fire, roagă‑L să mântuiască şi sufletul adormitului robului tău.

Apoi ectenia:

Miluieşte‑ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu‑ne Ţie, auzi‑ne şi ne miluieşte.

Încă ne rugăm pentru odihna sufletului adormitului robului lui Dumnezeu (N), şi pentru ca să se ierte lui toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie.

Ca Domnul Dumnezeu să aşeze sufletul lui unde drepţii se odihnesc.

Mila lui Dumnezeu, împărăţia cerurilor şi iertarea păcatelor lui, de la Hristos, împăratul cel fără de moarte şi Dumnezeul nostru, să cerem.

Apoi rugăciunea aceasta:

Domnului să ne rugăm…

(letrină două rânduri) Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul, Care ai călcat moartea şi pe diavol l‑ai surpat şi ai dăruit viaţă lumii Tale, însuţi, Doamne, odihneşte sufletul adormitului robului Tău (N), în loc luminat, în loc de verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea. Şi orice greşeală ce a săvârşit el cu cuvântul, sau cu lucrul, sau cu gândul, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni, iartă‑i. Că nu este om care să fie viu şi să nu greşească; numai Tu singur eşti fără de păcat, dreptatea Ta este dreptate în veac şi cuvântul Tău este adevărul.

Diaconul: Domnului să ne rugăm.

Ecfonisul:

Că Tu eşti învierea şi viaţa şi odihna adormitului robului Tău (N), Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de‑viaţă‑făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

De este obiceiul, se citesc stâlpii, adică Evangheliile Învierii şi celelalte.

Slavă…, Şi acum…, Doamne miluieşte (de 3 ori), Părinte binecuvintează.

Şi preotul face otpustul aşa:

Cel ce a înviat din morţi, Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale sfinţilor măriţilor şi întru tot lăudaţilor apostoli, ale preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri şi ale tuturor sfinţilor, sufletul robului Său (N), mutat de la noi, în corturile drepţilor să‑l aşeze, în sânurile lui Avraam să‑l odihnească, cu drepţii să‑l numere, iar pe noi să ne miluiască, ca un bun şi de oameni iubitor.

Şi când sunt gata toate ale înmormântării preotul iarăşi face început:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Strana: Amin. Apoi cântă lin şi duios: Sfinte Dumnezeule… Şi, ridicând trupul celui răposat, îl duc la biserică, mergând înainte preoţii cu făclii, şi diaconul cu făclie şi cădelniţă; şi venind la biserică, pun trupul în pridvor şi se citeşte

PSALMUL 90

(letrină două rânduri) Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui. Va zice Domnului: «Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul». Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător. Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui. Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază. Cădea‑vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de‑a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia. Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea. Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L‑ai pus scăpare ţie. Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău. Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale. Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău. Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur. «Că spre Mine a nădăjduit şi‑l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu. Striga‑va către Mine şi‑l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi‑l voi scoate pe el şi‑l voi mări. Cu lungimea de zile îl voi umple pe el, şi‑i voi arăta lui mântuirea Mea».

Apoi preotul şi cântăreţii cântă: Aliluia (de 3 ori), glasul al 8‑lea; a doua oară cu stihurile:

1. Fericit este cel pe care l‑ai ales şi l‑ai primit, Doamne.

2. Sufletul lui întru bunătăţi se va sălăşlui şi seminţia lui va moşteni pământul.

3. Şi pomenirea lui în neam şi în neam.

Apoi se cântă

TROPARUL, glasul al 8‑lea:

Cela ce prin adâncul înţelepciunii, cu iubirea de oameni toate le chiverniseşti şi ceea ce este de folos tuturor le dăruieşti; Unule, Ziditorule, odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului Tău, că spre Tine nădejdea şi‑a pus, spre Făcătorul şi Ziditorul şi Dumnezeul nostru.

Slavă… Şi acum…, al Născătoarei:

Pe tine zid şi liman te avem şi rugătoare bine primită către Dumnezeu; pe Carele L‑ai născut, Născătoare de Dumnezeu, nenuntită; ceea ce eşti credincioşilor mântuire.

Urmează apoi starea întâi din Psalmul 118, glasul al 6‑lea, zicând după fiecare stih:

† Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului.

Aliluia

Fericiţi cei ce păzesc poruncile Lui şi‑L caută cu toată inima lor.

Că n‑au umblat în căile Lui cei ce lucrează fărădelegea.

Tu ai poruncit ca poruncile Tale să fie păzite foarte.

O, de s‑ar îndrepta căile mele, ca să păzesc poruncile Tale!

Atunci nu mă voi ruşina când voi căuta spre toate poruncile Tale.

Lăuda‑Te‑voi întru îndreptarea inimii, ca să învăţ judecăţile dreptăţii Tale.

Îndreptările Tale voi păzi; nu mă părăsi până în sfârşit.

Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale.

Cu toată inima Te‑am căutat pe Tine; să nu mă lepezi de la poruncile Tale.

În inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greşesc Ţie.

Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă‑mă îndreptările Tale.

Cu buzele am rostit toate judecăţile gurii Tale.

În calea mărturiilor Tale m‑am desfătat, ca de toată bogăţia.

La poruncile Tale voi cugeta şi voi cunoaşte căile Tale.

La îndreptările Tale voi cugeta şi nu voi uita cuvintele Tale.

Răsplăteşte robului Tău! Voi trăi şi voi păzi poruncile Tale.

Descoperă ochii mei şi voi cunoaşte minunile din legea Ta.

Străin sunt eu pe pământ, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale.

† Aprins e sufletul meu de dorirea judecăţilor Tale, în toată vremea.

Certat‑ai pe cei mândri; blestemaţi sunt cei ce se abat de la poruncile Tale.

Ia de la mine ocara şi defăimarea, că mărturiile Tale am păzit.

Pentru că au şezut căpeteniile şi pe mine mă cleveteau, iar robul Tău cugeta la îndreptările Tale.

Că mărturiile Tale sunt cugetarea mea, iar îndreptările Tale, sfatul meu.

Lipitu‑s‑a de pământ sufletul meu; viază‑mă, după cuvântul Tău.

Vestit‑am căile mele şi m‑ai auzit; învaţă‑mă îndreptările Tale.

Fă să înţeleg calea îndreptărilor Tale şi voi cugeta la minunile Tale.

† Istovitu‑s‑a sufletul meu de supărare; întăreşte‑mă întru cuvintele Tale.

Depărtează de la mine calea nedreptăţii şi cu legea Ta mă miluieşte.

Calea adevărului am ales şi judecăţile Tale nu le‑am uitat.

Lipitu‑m‑am de mărturiile Tale, Doamne, să nu mă ruşinezi.

Pe calea poruncilor Tale am alergat, când ai lărgit inima mea.

Lege pune mie, Doamne, calea îndreptărilor Tale şi o voi păzi pururea.

Înţelepţeşte‑mă şi voi căuta legea Ta şi o voi păzi cu toată inima mea.

Povăţuieşte‑mă pe cărarea poruncilor Tale, că aceasta am voit.

† Pleacă inima mea la mărturiile Tale şi nu la lăcomie.

Întoarce ochii mei ca să nu vadă deşertăciunea; în calea Ta viază‑mă.

Împlineşte robului Tău cuvântul Tău, care este pentru cei ce se tem de Tine.

Îndepărtează ocara, de care mă tem, căci judecăţile Tale sunt bune.

Iată, am dorit poruncile Tale; întru dreptatea Ta viază‑mă.

Să vină peste mine mila Ta, Doamne, mântuirea Ta, după cuvântul Tău.

Şi voi răspunde cuvânt celor ce mă ocărăsc, că am nădăjduit în cuvintele Tale.

Să nu îndepărtezi din gura mea cuvântul adevărului, până în sfârşit, că întru judecăţile Tale am nădăjduit.

Şi voi păzi legea Ta pururea, în veac şi în veacul veacului.

Am umblat întru lărgime, că poruncile Tale am căutat.

Am vorbit întru mărturiile Tale, înaintea împăraţilor, şi nu m‑am ruşinat.

Am cugetat la poruncile Tale pe care le‑am iubit foarte.

Am ridicat mâinile mele la poruncile Tale pe care le‑am iubit şi am cugetat la îndreptările Tale.

Adu‑Ţi aminte de cuvântul Tău, către robul Tău, întru care mi‑ai dat nădejde.

Aceasta m‑a mângâiat întru smerenia mea, căci cuvântul Tău m‑a viat.

Cei mândri m‑au batjocorit peste măsură, dar de la legea Ta nu m‑am abătut.

Adusu‑mi‑am aminte de judecăţile Tale cele din veac, Doamne, şi m‑am mângâiat.

† Mâhnire m‑a cuprins din pricina păcătoşilor, care părăsesc legea Ta.

Cântate erau de mine îndreptările Tale, în locul pribegiei mele.

Adusu‑mi‑am aminte de numele Tău, Doamne, şi am păzit legea Ta.

Aceasta s‑a făcut mie, că îndreptările Tale am căutat.

Partea mea eşti, Doamne, zis‑am să păzesc legea Ta.

Rugatu‑m‑am feţei Tale, din toată inima mea, miluieşte‑mă după cuvântul Tău.

Cugetat‑am la căile Tale şi am întors picioarele mele la mărturiile Tale.

Gata am fost şi nu m‑am tulburat să păzesc poruncile Tale.

Funiile păcătoşilor s‑au înfăşurat împrejurul meu, dar legea Ta n‑am uitat.

La miezul nopţii m‑am sculat ca să Te laud pe Tine, pentru judecăţile dreptăţii Tale.

† Părtaş sunt cu toţi cei ce se tem de Tine şi păzesc poruncile Tale.

De mila Ta, Doamne, este plin pământul; îndreptările Tale mă învaţă.

Bunătate ai făcut cu robul Tău, Doamne, după cuvântul Tău.

Învaţă‑mă bunătatea, învăţătura şi cunoştinţa, că în poruncile Tale am crezut.

Mai înainte de a fi umilit, am greşit; pentru aceasta cuvântul Tău am păzit.

Bun eşti Tu, Doamne, şi întru bunătatea Ta, învaţă‑mă îndreptările Tale.

Înmulţitu‑s‑a asupra mea nedreptatea celor mândri, iar eu cu toată inima mea voi cerceta poruncile Tale.

Închegatu‑s‑a ca grăsimea inima lor, iar eu cu legea Ta m‑am desfătat.

Bine este mie că m‑ai smerit, ca să învăţ îndreptările Tale.

Bună‑mi este mie legea gurii Tale, mai mult decât mii de comori de aur şi argint.

Slavă… Şi acum… După aceea ectenia: Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm. Încă ne rugăm pentru odihna… şi celelalte. Apoi rugăciunea şi ecfonisul cum s‑a scris la începutul înmormântării (caută la paginile 168‑169).

În continuare, se începe a doua stare, glasul al 5‑lea; şi după fiecare stih se zice: Miluieşte pe robul Tău.

† Mâinile Tale m‑au făcut şi m‑au zidit, înţelepţeşte‑mă şi voi învăţa poruncile Tale.

Miluieşte pe robul Tău.

Cei ce se tem de Tine mă vor vedea şi se vor veseli, că în cuvintele Tale am nădăjduit.

Cunoscut‑am, Doamne, că drepte sunt judecăţile Tale şi întru adevăr m‑ai smerit.

Facă‑se, dar, mila Ta, ca să mă mângâie, după cuvântul Tău, către robul Tău.

Să vină peste mine îndurările Tale şi voi trăi, că legea Ta cugetarea mea este.

Să se ruşineze cei mândri, că pe nedrept m‑au nedreptăţit; iar eu voi cugeta la poruncile Tale.

Să se întoarcă spre mine cei ce se tem de Tine şi cei ce cunosc mărturiile Tale.

Să fie inima mea fără prihană întru îndreptările Tale, ca să nu mă ruşinez.

Se topeşte sufletul meu după mântuirea Ta; în cuvântul Tău am nădăjduit.

Sfârşitu‑s‑au ochii mei după cuvântul Tău, zicând: «Când mă vei mângâia?»

† Că m‑am făcut ca un foale la fum, dar îndreptările Tale nu le‑am uitat.

Câte sunt zilele robului Tău? Când vei judeca pe cei ce mă prigonesc?

Spusu‑mi‑au călcătorii de lege deşertăciuni, dar nu sunt ca legea Ta, Doamne.

Toate poruncile Tale sunt adevăr; pe nedrept m‑au prigonit. Ajută‑mă!

Puţin a fost de nu m‑am sfârşit pe pământ, dar eu n‑am părăsit poruncile Tale.

După mila Ta, viază‑mă şi voi păzi mărturiile gurii mele.

În veac, Doamne, cuvântul Tău rămâne în cer;

În neam şi în neam adevărul Tău. Întemeiat‑ai pământul şi rămâne.

După rânduiala Ta rămâne ziua, că toate sunt slujitoare Ţie.

De n‑ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aş fi pierit întru necazul meu.

În veac nu voi uita îndreptările Tale, că într‑însele m‑ai viat, Doamne.

† Al Tău sunt eu, mântuieşte‑mă, că îndreptările Tale am căutat.

Pe mine m‑au aşteptat păcătoşii ca să mă piardă. Mărturiile Tale am priceput.

La tot lucrul desăvârşit am văzut sfârşit, dar porunca Ta este fără de sfârşit.

Că am iubit legea Ta, Doamne, ea toată ziua cugetarea mea este.

Mai mult decât pe vrăjmaşii mei m‑ai înţelepţit, cu porunca Ta, că în veac a mea este.

Mai mult decât învăţătorii mei am priceput, că la mărturiile Tale gândirea mea este.

Mai mult decât bătrânii am înţeles, că poruncile Tale am căutat.

De la toată calea cea rea mi‑am oprit picioarele mele, ca să păzesc cuvintele Tale.

† De la judecăţile Tale nu m‑am abătut, că Tu ai pus mie lege.

Cât sunt de dulci limbii mele cuvintele Tale, mai mult decât mierea, în gura mea!

Din poruncile Tale m‑am făcut priceput; pentru aceasta am urât toată calea nedreptăţii.

Făclie picioarelor mele este legea Ta şi lumină cărărilor mele.

Juratu‑m‑am şi m‑am hotărât să păzesc judecăţile dreptăţii Tale.

Umilit am fost până în sfârşit: Doamne, viază‑mă, după cuvântul Tău.

Cele de bunăvoie ale gurii mele binevoieşte‑le, Doamne, şi judecăţile Tale mă învaţă.

Sufletul meu în mâinile Tale este pururea şi legea Ta n‑am uitat.

Pusu‑mi‑au păcătoşii cursă mie, dar de la poruncile Tale n‑am rătăcit.

Moştenit‑am mărturiile Tale în veac, că bucurie inimii mele sunt ele.

† Plecat‑am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac, spre răsplătire.

Pe călcătorii de lege am urât şi legea Ta am iubit.

Ajutorul meu şi sprijinitorul meu eşti Tu, în cuvântul Tău am nădăjduit.

Depărtaţi‑vă de la mine cei ce vicleniţi şi voi cerceta poruncile Dumnezeului meu.

Apără‑mă, după cuvântul Tău, şi mă viază şi să nu‑mi dai de ruşine aşteptarea mea.

Ajută‑mă şi mă voi mântui şi voi cugeta la îndreptările Tale, pururea.

Defăimat‑ai pe toţi cei ce se depărtează de la îndreptările Tale, pentru că nedrept este gândul lor.

Socotit‑am călcători de lege pe toţi păcătoşii pământului; pentru aceasta am iubit mărturiile Tale, pururea.

Străpunge cu frica Ta trupul meu, că de judecăţile Tale m‑am temut.

Făcut‑am judecată şi dreptate; nu mă da pe mâna celor ce‑mi fac strâmbătate.

Primeşte pe robul Tău în bunătate, ca să nu mă clevetească cei mândri.

Sfârşitu‑s‑au ochii mei după mântuirea Ta şi după cuvântul dreptăţii Tale.

Fă cu robul Tău, după mila Ta, şi îndreptările Tale mă învaţă.

Robul Tău sunt eu; înţelepţeşte‑mă şi voi cunoaşte mărturiile Tale.

† Vremea este să lucreze Domnul, că oamenii au stricat legea Ta.

Pentru aceasta am iubit poruncile Tale, mai mult decât aurul şi topazul.

Pentru aceasta spre toate poruncile Tale m‑am îndreptat, toată calea nedreaptă am urât.

Minunate sunt mărturiile Tale, pentru aceasta le‑a cercetat pe ele sufletul meu.

Arătarea cuvintelor Tale luminează şi înţelepţeşte pe prunci.

Gura mea am deschis şi am aflat, că de poruncile Tale am dorit.

Slavă… Şi acum…, Apoi ectenia: Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm. Încă ne rugăm pentru odihna… şi apoi rugăciunea şi ecfonisul, cum s‑a scris la începutul înmormântării (caută la paginile 168‑169).

Apoi se începe a treia stare, glasul al 3‑lea; şi după fiecare stih se zice: Aliluia.

† Caută spre mine şi mă miluieşte, după judecata Ta, faţă de cei ce iubesc numele Tău.

Paşii mei îndreptează‑i după cuvântul Tău, şi să nu mă stăpânească nici o fărădelege.

Izbăveşte‑mă de clevetirea oamenilor şi voi păzi poruncile Tale.

Faţa Ta arat‑o robului Tău şi mă învaţă poruncile Tale.

Izvoare de apă au curs din ochii mei, pentru că n‑am păzit legea Ta.

Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale.

Poruncit‑ai cu dreptate mărturiile Tale şi cu tot adevărul.

Topitu‑m‑a râvna casei Tale, că au uitat cuvintele Tale vrăjmaşii mei.

Lămurit cu foc este cuvântul Tău foarte şi robul Tău l‑a iubit pe el.

† Tânăr sunt eu şi defăimat, dar îndreptările Tale nu le‑am uitat.

Dreptatea Ta este dreptate în veac şi cuvântul Tău adevărul.

Necazuri şi nevoi au dat peste mine, dar poruncile Tale sunt gândirea mea.

Drepte sunt mărturiile Tale, în veac; înţelepţeşte‑mă şi voi fi viu.

Strigat‑am cu toată inima mea; Auzi‑mă, Doamne! Îndreptările Tale voi căuta.

Strigat‑am către Tine: Mântuieşte‑mă, şi voi păzi mărturiile Tale.

Din zori m‑am sculat şi am strigat: Întru cuvintele Tale am nădăjduit.

Deschis‑am ochii mei dis‑de‑dimineaţă, ca să cuget la cuvintele Tale.

† Glasul meu auzi‑l, Doamne, după mila Ta; după judecata Ta mă viază.

Apropiatu‑s‑au cei ce mă prigonesc cu fărădelege, dar de la legea Ta s‑au îndepărtat.

Aproape eşti, Tu, Doamne, şi toate poruncile Tale sunt adevărul.

Din început am cunoscut, din mărturiile Tale, că în veac le‑ai întemeiat pe ele.

Vezi smerenia mea şi mă scoate, că legea Ta n‑am uitat.

Judecă pricina mea şi mă izbăveşte; după cuvântul Tău, fă‑mă viu.

Departe de păcătoşi este mântuirea, că îndreptările Tale n‑au căutat.

Îndurările Tale multe sunt, Doamne; după judecata Ta mă viază.

Mulţi sunt cei ce mă prigonesc şi mă necăjesc, dar de la mărturiile Tale nu m‑am abătut.

Văzut‑am pe cei nepricepuţi şi mă sfârşeam, că n‑au păzit cuvintele Tale.

Vezi că poruncile Tale am iubit, Doamne; întru mila Ta mă viază.

Începutul cuvintelor Tale este adevărul şi veşnice toate judecăţile dreptăţii Tale.

† Căpeteniile m‑au prigonit în zadar; iar de cuvintele Tale s‑a înfricoşat inima mea.

Bucura‑mă‑voi de cuvintele Tale, ca cel ce a aflat comoară mare.

Nedreptatea am urât şi am dispreţuit, iar legea Ta am iubit.

De şapte ori pe zi Te‑am lăudat pentru judecăţile dreptăţii Tale.

Pace multă au cei ce iubesc legea Ta şi nu se smintesc.

Aşteptat‑am mântuirea Ta, Doamne, şi poruncile Tale am iubit.

Păzit‑a sufletul meu mărturiile Tale, şi le‑a iubit foarte.

Păzit‑am poruncile Tale şi mărturiile Tale, că toate căile mele înaintea Ta sunt, Doamne.

Să se apropie rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă înţelepţeşte.

Să ajungă cererea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă izbăveşte.

Să răspândească buzele mele laudă, că m‑ai învăţat îndreptările Tale.

Rosti‑va limba mea cuvintele Tale, că toate poruncile Tale sunt drepte.

Mâna Ta să mă izbăvească, că poruncile Tale am ales.

Dorit‑am mântuirea Ta, Doamne, şi legea Ta cugetarea mea este.

† Viu va fi sufletul meu şi Te va lăuda şi judecăţile Tale îmi vor ajuta mie.

Rătăcit‑am ca o oaie pierdută; caută pe robul Tău, că poruncile Tale nu le‑am uitat.

Şi îndată se cântă Binecuvântările înmormântării, glasul al 5‑lea:

Bine eşti cuvântat, Doamne, învaţă‑mă îndreptările Tale.

Ceata sfinţilor a aflat izvorul vieţii şi uşa raiului; să aflu şi eu calea prin pocăinţă; eu sunt oaia cea pierdută; cheamă‑mă, Mântuitorule, şi mă mântuieşte.

Bine eşti cuvântat, Doamne…

Cei ce pe Mielul lui Dumnezeu aţi mărturisit şi aţi fost junghiaţi ca nişte miei, fiind mutaţi la viaţa cea neîmbătrânitoare şi pururea veşnică, sfinţilor: Aceluia cu dinadinsul, mucenicilor, vă rugaţi, să ne dăruiască nouă dezlegare datoriilor.

Bine eşti cuvântat, Doamne…

Cei ce aţi umblat pe calea cea strâmtă şi cu chinuri; toţi care în viaţă crucea ca jugul aţi luat şi Mie aţi urmat cu credinţă; veniţi de luaţi darurile, care am gătit vouă, şi cununile cereşti.

Bine eşti cuvântat, Doamne…

Chipul slavei Tale celei negrăite sunt, deşi port rănile păcatelor; miluieşte zidirea Ta, Stăpâne, şi o curăţeşte cu îndurarea Ta; şi moştenirea cea dorită dăruieşte‑mi, făcându‑mă pe mine iarăşi cetăţean raiului.

Bine eşti cuvântat, Doamne…

Cel ce cu mâna dintru nefiinţă m‑ai zidit şi cu chipul Tău cel dumnezeiesc m‑ai cinstit, iar pentru călcarea poruncii iarăşi m‑ai întors în pământ, din care am fost luat, la cel după asemănare mă ridică, cu frumuseţea cea dintâi iarăşi împodobindu‑mă.

Bine eşti cuvântat, Doamne…

Odihneşte, Dumnezeule, pe robul Tău şi‑l aşază în rai, unde cetele sfinţilor, Doamne, şi drepţii ca luminătorii strălucesc; pe adormitul robul Tău odihneşte‑l, trecându‑i lui toate greşealele.

Slavă…

Pe o Dumnezeire în trei străluciri cu dreaptă credinţă să o lăudăm, strigând: Sfânt eşti Părinte fără de început, Fiule cel împreună fără de început şi Duhule cel dumnezeiesc; luminează‑ne pe noi, care cu credinţă slujim Ţie, şi ne scoate din focul cel de veci.

Şi acum…, a Născătoarei:

Bucură‑te, curată, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup spre mântuirea tuturor; că neamul omenesc a aflat mântuire prin tine, şi noi să aflăm raiul, Născătoare de Dumnezeu, curată şi binecuvântată.

Aliluia, Aliluia, Aliluia; slavă Ţie, Dumnezeule (de 3 ori). Apoi diaconul: Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm. Încă ne rugăm pentru odihna… şi celelalte, cum s‑a scris la început. După ecfonis, se cântă acest tropar, glasul al 5‑lea:

Odihneşte, Mântuitorul nostru, cu drepţii pe robul Tău şi‑l sălăşluieşte pe dânsul în curţile Tale, precum este scris, trecând ca un bun greşalele lui cele de voie şi cele fără de voie, şi toate cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă, Iubitorule de oameni.

Slavă… Şi acum… al Născătoarei:

Cel ce din Fecioară ai răsărit lumii, Hristoase Dumnezeule, şi printr‑însa fiii luminii ne‑ai arătat, miluieşte‑ne pe noi.

Apoi Psalmul 50 (caută‑l la pagina 152) şi

 

CANONUL

Alcătuire a lui Teofan.

Cântarea 1, glasul al 6‑lea:

Imros: Ca pe uscat umblând Israel…

Stih: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel.

(letrină două rânduri) În cămările cereşti, biruitorii mucenici pururea Te roagă pe Tine, Hristoase; pe acest credincios, pe care l‑ai mutat de pe pământ, învredniceşte‑l să dobândească bunătăţile cele veşnice.

Stih: Doamne, odihneşte cu drepţii pe adormitul robul Tău.

Cel ce ai înfrumuseţat toate, m‑ai zidit pe mine omul, făptură amestecată din smerenie şi din mărire; pentru aceasta, Mântuitorule, sufletul robului Tău odihneşte‑l.

Slavă…

Locuitor şi lucrător al raiului m‑ai rânduit din început, dar, călcând porunca Ta, m‑ai izgonit. Pentru aceasta, Mântuitorule, sufletul robului Tău odihneşte‑l.

Şi acum… a Născătoarei:

Cela ce din coastă a zidit la început pe Eva, strămoaşa noastră, din preacuratul tău pântece S‑a îmbrăcat cu trup, prin care tăria morţii, Preacurată, a stricat.

Cântarea a 3‑a:

Irmos: Nu este Sfânt…

(letrină două rânduri) După lege s‑au nevoit mucenicii Tăi, Dătătorule de viaţă, şi cu cunună de biruinţă fiind împodobiţi de către Tine, mijlocesc mântuire veşnică celui ce în credinţă s‑a săvârşit.

Mai întâi m‑ai învăţat prin multe minuni şi semne pe mine rătăcitul; iar mai pe urmă Însuţi, umilindu‑Te ca un îndurat şi căutându‑mă, m‑ai aflat şi m‑ai mântuit.

Slavă…

Pe cel ce a trecut la Tine din stricăciunea aceasta nestatornică învredniceşte‑l, Bunule, să locuiască cu bucurie în corturile cele veşnice, socotindu‑l drept prin credinţă şi prin har.

Şi acum…, a Născătoarei:

Nimeni nu este fără prihană, ca tine, Preacurată Maica lui Dumnezeu; căci tu singură din veac ai zămislit în pântece pe adevăratul Dumnezeu, Care a stricat puterea morţii.

Irmosul:

Nu este Sfânt precum Tu, Doamne, Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule; şi ne‑ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Iar diaconul zice ectenia: Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm… şi celelalte. Şi după ecfonis, sedealna, glasul al 6‑lea:

Cu adevărat deşertăciune sunt toate şi viaţa aceasta este umbră şi vis; că în deşert se tulbură tot pământeanul, precum a zis Scriptura: când dobândim lumea, atunci în groapă ne sălăşluim, unde împreună sunt împăraţii şi săracii. Pentru aceasta, Hristoase Dumnezeule, pe robul Tău acesta mutat de la noi odihneşte‑l, ca un iubitor de oameni.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, în vremea vieţii mele nu mă părăsi pe mine, ajutorului omenesc nu mă încredinţa, ci singură mă apără şi mă miluieşte.

Cântarea a 4‑a:

Irmos: Hristos este puterea mea, Dumnezeu şi Domnul…

(letrină două rânduri) Făcând dovada înţelepciunii celei înalte şi a bunătăţii celei bogate prin daruri, Stăpâne, cetele mucenicilor le‑ai numărat împreună cu îngerii.

Pe acesta ce s‑a mutat la Tine, acolo unde este locaşul celor ce se veselesc şi glasul curatei bucurii, învredniceşte‑l, Hristoase, să dobândească mărirea Ta cea de negrăit.

Slavă…

Pe cel ce l‑ai mutat de pe pământ, care laudă puterea Ta cea dumnezeiască, primeşte‑l, făcându‑l fiu al luminii şi curăţindu‑l de ceaţa păcatului, mult‑Îndurate.

Şi acum…, a Născătoarei:

Locaş preacurat, biserică cu totul fără prihană, chivot preasfânt, loc fecioresc de sfinţenie, pe tine, frumuseţea lui Iacob, te‑a ales Stăpânul.

Cântarea a 5‑a:

Irmos: Cu dumnezeiască strălucirea Ta…

(letrină două rânduri) Mucenicii, care s‑au adus ca o jertfă sfinţită şi ca o pârgă a firii omeneşti lui Dumnezeu cel preaslăvit, mjlocesc pururea mântuire pentru noi.

Învredniceşte, Doamne, de viaţa cea cerească şi de împărăţia darurilor pe credinciosul robul Tău cel adormit, dându‑i dezlegare de păcate.

Slavă…

Cela ce prin fire numai Tu eşti făcător de viaţă, Cela ce eşti adâncul cu adevărat de nepătruns al bunătăţii, pe acesta ce s‑a săvârşit fă‑l vrednic, Îndurate, de împărăţia Ta, Cela ce eşti singur fără de moarte.

Şi acum…, a Născătoarei:

Tărie şi cântare şi mântuire s‑a făcut celor pierduţi Cel ce S‑a născut din tine, stăpâna lumii, Care a slobozit din porţile iadului pe cei ce cu credinţă te fericesc pe tine.

Cântarea a 6‑a:

Irmos: Marea vieţii văzând‑o…

(letrină două rânduri) Pe cruce fiind răstignit, ai adunat la Tine cetele mucenicilor, care au urmat patimii Tale, Bunule. Pentru aceasta ne rugăm Ţie: pe acesta ce s‑a mutat acum la Tine, odihneşte‑l.

Când vei veni întru slava Ta cea de negrăit în chip înfricoşător să judeci toată lumea, binevoieşte, Izbăvitorule, să Te întâmpine cu bucurie pe nori credinciosul robul Tău, pe care l‑ai luat de pe pământ.

Slavă…

Izvor de viaţă eşti, Stăpâne, Care cu bărbăţie dumnezeiască dezlegi pe cei ferecaţi; pe robul Tău acesta, care cu credinţă a venit la tine, aşază‑l în desfătarea raiului.

Şi acum…, a Născătoarei:

În pământ ne‑am întors, călcând porunca cea sfântă a lui Dumnezeu; iar prin tine, Fecioară, la cer de pe pământ ne‑am înălţat, scuturând stricăciunea morţii.

Irmosul:

Marea vieţii văzând‑o înălţându‑se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, mult‑Milostive.

Apoi ectenia: Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm… şi rugăciunea: Dumnezeul duhurilor…, iar după ecfonis.

CONDACUL, glasul al 8‑lea:

Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletul adormitului robului Tău, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.

ICOS

Tu singur eşti fără de moarte, Cel ce ai făcut şi ai zidit pe om; iar noi pământenii din pământ suntem zidiţi şi în acelaşi pământ vom merge, precum ai poruncit Cel ce m‑ai zidit şi mi‑ai zis: pământ eşti şi în pământ vei merge, unde toţi pământenii mergem, făcând tânguire de îngropare cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia.

Şi iarăşi se cântă: Cu sfinţii odihneşte, Hristoase…

Cântarea a 7‑a:

Irmos: Dătător de rouă cuptorul…

(letrină două rânduri) Fiind răscumpăraţi prin sângele Tău de greşeala cea dintâi şi fiind curăţiţi prin sângele lor, mucenicii au închipuit lămurit junghierea Ta; bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.

Cuvântule, Izvorâtorule al vieţii, Cel ce ai omorât moartea cea semeaţă, primeşte acum şi pe acesta ce în credinţă a adormit, care cântă şi zice Ţie, Hristoase: bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă…

Cel ce m‑ai însufleţit pe mine, omul, cu suflarea cea dumnezeiască, Dumnezeul cel fără de început, pe cel mutat fă‑l vrednic, Stăpâne, de împărăţia Ta, ca să‑Ţi cânte Ţie, Mântuitorule: bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum…, a Născătoarei:

Mai presus de toată făptura te‑ai făcut, preanevinovată, zămislind pe Dumnezeu, Care a sfărâmat porţile morţii şi a frânt încuietorile. Pentru aceasta, curată, pe tine cu cântări te mărim credincioşii, ca pe Maica lui Dumnezeu.

Cântarea a 8‑a:

Irmos: Din văpaie, rouă ai izvorât cuvioşilor…

(letrină două rânduri) Purtând luptele cu tărie, biruitorilor mucenici ai lui Hristos, v‑aţi împodobit cu cunună de biruinţă, strigând: pe Tine Te preaînălţăm, Hristoase, în veci.

Pe credincioşii care au părăsit viaţa în sfinţenie şi s‑au mutat la tine, Stăpânul, primeşte‑i cu blândeţe, odihnind, ca un îndurat, pe cei care te preaînalţă pe tine, Hristoase în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Binevoieşte acum, Mântuitorule, ca toţi cei mai înainte adormiţi să se sălăşluiască în pământul celor blânzi, socotind drepţi, prin credinţa către Tine şi prin har, pe cei care Te preaînalţă întru toţi vecii.

Şi acum…, a Născătoarei:

Fericimu‑te toţi, preafericită, pe tine, care ai născut pe Cuvântul cel cu adevărat fericit, Cel ce pentru noi S‑a întrupat, şi pentru aceasta îl preaînălţăm întru toţi vecii.

Cântarea a 9‑a:

Irmos: Pe Dumnezeu a‑L vedea…

(letrină două rânduri) Nădejdea a întărit cetele mucenicilor şi spre dragostea Ta i‑a întraripat, arătând mai dinainte odihna cea cu adevărat netulburată a celor viitoare; de care învredniceşte, Bunule, să aibă parte şi credinciosul ce s‑a mutat de aici.

Binevoieşte, Hristoase, ca cel mutat în credinţă să se facă părtaş al strălucirii Tale celei luminoase şi dumnezeieşti, dăruindu‑i, ca un singur mult‑Milostiv, odihnă în sânurile lui Avraam şi făcându‑l vrednic de fericirea cea veşnică.

Slavă…

Cel ce eşti din fire bun şi milostiv, voitor de milă şi adâncul îndurării, pe cel ce l‑ai mutat din locul acesta al răutăţii şi din umbra morţii, Mântuitorule, aşază‑l unde străluceşte lumina Ta.

Şi acum…, a Născătoarei:

Cort sfânt te cunoaştem pe tine, curată, şi chivot şi tabla legii harului; căci prin tine s‑a dăruit iertare celor ce au fost găsiţi drepţi prin sângele Celui ce S‑a întrupat din pântecele tău, ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Irmosul:

Pe Dumnezeu a‑L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta ostile îngereşti; iar prin tine, Preacurată, S‑a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe Care slăvindu‑L, cu oştile cereşti, pe tine te fericim.

Apoi ectenia: Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm şi celelalte; iar după ecfonis, se cântă stihirile lui Ioan Damaschin, monahul:

Glasul 1:

Care desfătare lumească este lipsită de întristare? Care mărire stă pe pământ neschimbată? Toate sunt mai neputincioase decât umbra, toate mai înşelătoare decât visurile; o clipă numai, şi pe toate acestea moartea le primeşte. Ci întru lumina feţei Tale, Hristoase, şi întru îndulcirea frumuseţii Tale, pe cel pe care l‑ai ales, odihneşte‑l, ca un iubitor de oameni.

Glasul al 2‑lea:

Vai, câtă luptă are sufletul când se desparte de trup! Vai, cât lăcrimează atunci, şi nu este cine să‑l miluiască pe dânsul! Către îngeri ridicându‑şi ochii, în zadar se roagă; către oameni mâinile tinzându‑şi, nu are cine să‑i ajute. Pentru aceasta, iubiţii mei fraţi, cunoscând scurtimea vieţii noastre, adormitului să‑i cerem odihnă de la Hristos, şi sufletelor noastre mare milă.

Glasul al 3‑lea:

Deşertăciuni sunt toate cele omeneşti. Câte nu rămân după moarte! Nu merge cu noi bogăţia, nu ne însoţeşte mărirea, căci venind moartea, toate acestea pier. Pentru aceasta, lui Hristos celui fără de moarte să‑I strigăm: pe acesta ce s‑a mutat de la noi odihneşte‑l unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc.

Glasul al 4‑lea:

Unde este dezmierdarea cea lumească? Unde este nălucirea celor trecătoare? Unde este aurul şi argintul? Unde este mulţimea slugilor şi strigarea? Toate sunt ţărână, toate cenuşă, toate umbră. Ci veniţi să strigăm Împăratului celui fără de moarte: Doamne, veşnicelor Tale bunătăţi învredniceşte pe acesta ce s‑a mutat de la noi, odihnindu‑l întru fericirea cea neîmbătrânitoare.

Glasul al 5‑lea:

Adusu‑mi‑am aminte de proorocul ce strigă: eu sunt pământ şi cenuşă; şi iarăşi m‑am uitat în morminte şi am văzut oase goale şi am zis: oare, cine este împăratul sau ostaşul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul? Ci odihneşte, Doamne, cu drepţii pe robul Tău.

Glasul al 6‑lea:

Început şi temei mi‑a fost mie hotărârea Ta de a mă zidi; căci voind să mă faci fiinţă vie din firea cea nevăzută şi din cea văzută, ai plăsmuit trupul meu din pământ şi mi‑ai dat suflet prin insuflarea Ta cea dumnezeiască şi făcătoare de viaţă. Pentru aceasta, Hristoase, odihneşte pe robul Tău în latura celor vii şi în locaşurile drepţilor.

Glasul al 7‑lea:

După chipul şi după asemănarea Ta ai plăsmuit din început pe om, şi l‑ai pus în rai să stăpânească peste făpturile Tale; dar din pizma diavolului fiind amăgit, s‑a făcut părtaş mâncării, călcător poruncilor Tale făcându‑se. Pentru aceasta l‑ai osândit să se întoarcă iarăşi în pământul din care a fost luat, Doamne, şi să‑şi ceară odihnă.

Glasul al 8‑lea:

Plâng şi mă tânguiesc când gândesc la moarte şi văd în morminte frumuseţea noastră cea zidită după chipul lui Dumnezeu zăcând: grozavă, fără mărire şi fără chip. O, minune! Ce taină este aceasta, ce s‑a făcut cu noi? Cum ne‑am dat stricăciunii? Cum ne‑am înjugat cu moartea? Cu adevărat, precum este scris după porunca lui Dumnezeu, Care dă adormitului odihnă.

Apoi Fericirile, glasul al 6‑lea:

Pomeneşte‑ne pe noi, Doamne, întru împărăţia Ta când vei veni.

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia cerurilor.

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, că aceia se vor sătura.

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

Pe tâlharul, care a strigat Ţie pe cruce: pomeneşte‑mă, l‑ai făcut, Hristoase, mai înainte cetăţean al raiului. De pocăinţa aceluia învredniceşte‑mă şi pe mine, nevrednicul.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Cel ce eşti Stăpânul vieţii şi al morţii, odihneşte în locaşurile sfinţilor pe acesta pe care l‑ai mutat din cele trecătoare, care strigă: pomeneşte‑mă când vei veni întru împărăţia Ta.

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Cel ce eşti Stăpânul sufletelor şi al trupurilor, în a Cărui mână este suflarea noastră, mângâierea celor întristaţi, odihneşte în latura drepţilor pe acesta pe care l‑ai mutat.

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este împărăţia cerurilor.

Hristos să te odihnească în latura celor vii, şi uşile raiului să‑ţi deschidă şi moştenitor împărăţiei Sale să te arate, şi iertare să‑ţi dăruiască de cele ce ai greşit în viaţă, Iubitorule de oameni.

Fericiţi veţi fi, când, din pricina Mea, vă vor ocărî şi vă vor prigoni pe voi şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră.

Să mergem şi să vedem în morminte că oase goale este omul, mâncare viermilor şi putreziciune şi să cunoaştem ce este bogăţia, frumuseţea, tăria şi podoaba.

Bucuraţi‑vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.

Să auzim ce strigă Atotţiitorul: vai de cei ce caută să vadă ziuă cea înfricoşătoare a Domnului! Căci aceea este întuneric, pentru că va lămuri toate prin foc.

Slavă…

Mă închin Tatălui, Cel ce a născut şi purces, prin naştere şi purcedere fără început; slăvesc pe Fiul, Cel ce S‑a născut; şi laud pe Duhul Sfânt, Cel ce străluceşte, împreună cu Tatăl şi cu Fiul.

Şi acum…, a Născătoarei:

Cum izvorăşti lapte din pieptul tău, Fecioară? Cum hrăneşti pe Hrănitorul făpturii? Precum ştie Cel ce a izvorât apă din piatră, pâraie de ape poporului celui însetat, precum este scris.

Şi de va fi diacon, zice: Să luăm aminte. Preotul: Pace tuturor. Citeţul: Şi duhului tău.

Prochimen, glasul al 6‑lea:

Fericită este calea în care mergi astăzi, suflete, că s‑a gătit ţie loc de odihnă.

Stih: Către tine, Doamne, voi striga.

APOSTOLUL

Diaconul: Înţelepciune

Din Epistola întâi către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, citire:

(IV, 13‑17)

(letrină două rânduri) Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care nu au nădejde. Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El. Căci aceasta vă spunem, după cuvântul Domnului, că noi, cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nu vom lua înainte celor adormiţi, pentru că însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi. După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul, în văzduh, şi aşa pururea cu Domnul vom fi.

Preotul: Pace ţie… Citeţul: Aliluia, glasul a 6‑lea:

Stih: Fericit este cel pe care l‑ai ales şi l‑ai primit, Doamne.

EVANGHELIA

Diaconul: Înţelepciune drepţi…

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan, citire:

(V, 24‑30)

(letrină două rânduri) Zis‑a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel care M‑a trimis pe Mine are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s‑a mutat din moarte la viaţă. Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi care vor auzi vor învia. Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I‑a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine; şi I‑a dat Lui putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului. Nu vă miraţi de aceasta, căci vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui; şi vor ieşi cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea osândirii. Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Tatălui Meu, Care M‑a trimis.

Apoi diaconul zice ectenia: Miluieşte‑ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ţa… Încă ne rugăm pentru odihna sufletului robului lui Dumnezeu… şi celelalte, iar arhiereul sau protosul zice rugăciunea: Dumnezeul duhurilor… cu glas mare, venind aproape de cel adormit, şi împreuna cu dânsul şi ceilalţi preoţi.

SE CUVINE A ŞTI că, până când diaconul zice ecteniile, fiecare din preoţi citeşte la rândul său în taină rugăciunea de mai sus, aproape de cel adormit şi zice ecfonisul: Că Tu eşti învierea, viaţa şi odihna…

Apoi arhiereul sau preotul citeşte  rugăciunile de iertare.

 

Cuvinte cheie: , , , ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul