Cartea:   » »

Cărți

Invatatura pentru spovedanie

Învăţătură pentru spovedanie

 

După Botez, care este începutul mântuirii tuturor credincioşilor, Mărturisirea este a doua curăţire şi ca al doilea Botez. Drept aceea se cuvine ca noi toţi, mireni şi monahi, clerici, preoţi şi arhierei să ne mărturisim păcatele şi nici unul din noi să nu ne depărtăm de la aceasta, pentru că toţi am greşit şi păcătuim; să nu uităm că Mântuitorul şi Judecătorul vine; drept care şi apostolul zice: «să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm în armele luminii». Şi cum că tuturor le este de trebuinţă mărturisirea sau pocăinţa, însuşi apostolul Iacob întăreşte zicând: «mărturisiţi‑vă unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul ca să vă vindecaţi».

Pocăinţă arată cineva când în toată vremea se umileşte şi se socoteşte pe sine păcătos şi cu inimă înfrântă şi cu suflet umilit aleargă la mărturisire şi căinţă; căci între oameni nimeni nu este fără de păcat.

Drept aceea se cuvine vouă, părinţilor duhovnici, să nu vă leneviţi în aceasta, nici să aşteptaţi ca păcătoşii de la sine să se întoarcă la pocăinţă; ci mai ales voi să umblaţi, căutând şi cercetând pe cel păcătos şi în tot chipul să‑l atrageţi, ca, smulgându‑l din năravurile lui cele greşite, să‑l aduceţi către Dumnezeu.

Mărturisirea nu se cuvine să se facă aşa, oricum, la întâmplare, ci precum ne‑a arătat Mântuitorul, când a chemat pe Zaheu şi pe femeia desfrânată. Căci Zaheu cu umilinţă şi‑a spus toate păcatele şi a făgăduit să‑şi îndrepte viaţa sa şi să pună început de fapte bune; iar femeia desfrânată, luând un vas cu mir de mult preţ şi stând la picioarele Lui, dinapoi, că dinainte nu cuteza, cu lacrimile uda şi, cu părul capului său ştergându‑le, le ungea cu mir, plângând. Pentru aceea şi Hristos i‑a zis: «iartă‑se ţie păcatele tale»; iar lui Zaheu i‑a zis: «astăzi s‑a făcut mântuire casei acesteia». Vezi dar cum, pentru călduroasa şi adevărata lor pocăinţă, le‑a dăruit şi iertarea păcatelor şi mântuirea. Iar celor ce nu părăsesc calea răutăţilor le zice: «depărtaţi‑vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea». Şi celor ce defaimă pe Sfântul Duh, încă le zice: «nicicum nu se va ierta hula lor». Asemenea şi cei ce nu poartă grijă ca, după ce păcătuiesc, să se pocăiască nu vor fi iertaţi, după cum mărturiseşte evanghelistul Luca (XIII, 5), zicând: «de nu vă veţi pocăi, toţi aşa veţi pieri»; asemenea şi celor ce nu se supun Lui, Domnul zice: «iată se lasă casa voastră pustie».

Pentru aceea se cuvine să ne spovedim cu inimă curată şi cu umilinţă, iar nu cum zic unii (lucru de râs), că mâncând şi bând se deschide inima spre mărturisire; şi plini fiind de beţie se încearcă a face cele ce sunt ale mărturisirii, lucrând împotriva acestei Taine şi împotriva Celui ce zice: «luaţi aminte de voi, ca nu cumva să se îngreuieze inimile voastre cu mâncările şi cu beţiile, şi fără de veste să vină peste voi pieirea». Şi cum, oare, va avea adevărată zdrobire de inimă unul ca acesta? Sau cum se va smeri şi cu ce luare aminte va face cele ale mărturisirii? Drept aceea, luaţi aminte ca în nici un chip să nu se facă aceasta, nici să primiţi astfel de mărturisire.

Se cuvine ţie, o duhovnice, să faci mărturisirea pentru marea datorie ce ai de a mântui sufletele şi a te îngriji de mântuirea multora, iar nu pentru vreun câştig lumesc, care‑ţi va fi de mare pagubă. Asemenea, afară de canoanele sfinţilor părinţi să nu îngreuiezi, nici să uşurezi pe cineva, ca să nu te faci pe tine părtaş la păcate străine. Căci Mărturisirea, cum am zis, este una din Tainele cele mai mari ale Bisericii şi nimeni nu se poate socoti pe sine mai învăţat, nici mai înţelept şi nici cu mai multă luare‑aminte spre aceasta decât sfinţii părinţi.

Drept aceea, nimeni să nu se înşele pe sine şi să creadă că ar putea fi mai iertător decât sfinţii părinţi, purtându‑se ca un om fără grijă şi păcătuind dimpreună cu cei ce fără nici o sfială cad în păcate. Şi cine ar putea sau ar cuteza a se socoti mai îndurător decât sfinţii părinţi? Şi de unde poate avea această putere? De vreme ce pe aceştia îi defăima şi lucrează afară din canoanele şi hotărârile lor, lucrul său nu poate fi de nici un folos şi este fără temei, abătut fiind de la pravila sfintelor canoane. Deci toate să le facem după canoane şi după hotărârile părinţilor, de voim a moşteni în noi harul lor, şi dacă voim ca iertarea păcatelor pe care o dăm să fie adevărată şi încredinţată.

Iar cele ce pot îndemna pe duhovnic a ierta păcatele ori a face unele uşurări peste canoanele sfinţilor părinţi, acestea sunt: când cineva vine către dânsul şi se arată cu căinţă fierbinte şi plină de umilinţă pentru păcatele sale, cu adevărată mărturisire a greşealelor sale, cu adâncă şi duioasă frângere a sufletului său, iar cu adevărată părăsire a faptelor lui celor rele, cu depărtare de dânsele şi cu inimă curată, încă şi cu nefăţarnică silinţă către faptele cele bune însoţite de înfrânare şi milostenie. Că acestea sunt lucruri bune, le mărturisesc şi sfinţii părinţi. Deci pe unul ca acesta să‑l primeşti şi cu dragoste să‑l mângâi, şi‑i poţi face încă şi ceva uşurare din canoane spre folosul lui; iar într‑alt chip, nu. Să ştii încă şi aceasta, o duhovnice, că scopul Bisericii este de a îndemna şi a atrage pe toţi către Dumnezeu cu dragostea învăţăturii celei bune, fără a lăsa pe nimeni întristat. Că Dumnezeu caută căinţă de la noi toţi, ca pe toţi să ne mântuiască şi nimeni să nu piară.

La Mărturisire să iei seama, duhovnice, ca să judeci păcatul după priceperea şi înţelegerea ce are fiecare, iar nu într‑alt chip. Că de vei lua aminte, vei afla copii de 12 ani, care pot să aibă minte mai multă decât bărbatul de 30 de ani; şi iarăşi vei afla om de 25 ori 30 de ani, care poate să aibă minte sau pricepere mai puţină decât un copil de 15 ani. Ia seama dar, că Dumnezeu ne judecă după mintea şi priceperea fiecăruia din noi, cum mai sus am zis.

Asemenea poruncim vouă, duhovnicilor, deoarece mulţi dintre oameni, când se îmbolnăvesc, nu cheamă pe duhovnic, ci numai când sunt aproape de moarte, încât, aflându‑se în cea din urmă slăbiciune, când merge duhovnicul, pe cei mai mulţi îi află fără grai şi aşa rămân nemărturisiţi şi pier sufleteşte şi trupeşte; de aceea, căutaţi a avea grijă de aceasta şi, când se îmbolnăveşte vreunul din enoriaşii voştri, să nu aşteptaţi, nici să‑l lăsaţi până la cea din urmă slăbiciune, când i se va lega limba, ci să vă siliţi de cu vreme a‑l îndrepta sufleteşte după învăţătura sfintei noastre Biserici, întărindu‑l în credinţă; şi aducându‑i aminte de nădejdea ce avem, să‑l mărturisiţi, să‑l îndreptaţi şi aşa să‑l împărtăşiţi cu Sfintele Taine, învăţându‑l a avea în mintea sa nădejdea vieţii de veci.

Asemenea la sfintele sărbători, în posturi şi mai ales în Postul Mare, după cum este ştiut, mulţi din parohieni nu merg la sfânta biserică, ba unii dintr‑înşii petrec tot Postul cel Mare fără nici o grijă de mântuirea sufletului lor şi tocmai aproape de Paşti, când nu numai că nu pot să se folosească, dar nici să audă măcar bine canonul ce li se dă de duhovnic, atunci vin şi, ca nişte furi de cele sfinte, se fac a se mărturisi şi ei, rătăciţii, amăgindu‑se cu nădejdi mincinoase; ci, ca şi cum ar fi fost curăţiţi de păcate, cu cutezare obraznică se apropie de cele Sfinte şi aşa întinaţi se împărtăşesc cu preacuratele şi Sfintele Taine.

Să învăţaţi dar pe unii ca aceştia ca în toate posturile şi sărbătorile, şi mai ales în Postul cel Mare, în săptămâna cea dintâi şi peste tot postul să meargă la biserică, precum se cuvine creştinilor, şi să aibă grijă ca toţi să‑şi mărturisească păcatele până la săptămâna din urmă, a Sfintelor Patimi, curăţindu‑se prin pocăinţă şi pregătindu‑se de la mic până la mare ca din vreme să‑şi împlinească canonul cel dat de părintele lor duhovnicesc; şi nimeni să nu rămână nemărturisit până la această săptămână; căci atunci se cuvine ca toţi să fie pregătiţi şi nu tocmai atunci să se facă pregătirea, fiind acest lucru foarte necuviincios şi afară de rânduiala sfintei noastre Biserici. Iar oricine nu va asculta, pe acela să‑l arătaţi Bisericii, ori să‑l lăsaţi cu totul neîmpărtăşit cu Sfintele Taine, până când se va întoarce şi‑şi va recunoaşte păcatul său.

Cuvinte cheie: ,

  • Pateric

    pateric.ro
    Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.
    Vizitează siteul
  • Molitfelnic

    molitfelnic.ro
    Molitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.
    Vizitează siteul
  • Psalm

    psalm.ro
    Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.
    Vizitează siteul
  • Ceaslov

    ceaslov.ro
    Ceaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).
    Vizitează siteul
  • Acatist

    acatist.ro
    Acatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.
    Vizitează siteul
  • Apocrife

    apocrife.ro
    Apocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.
    Vizitează siteul
  • Evanghelie

    evanghelie.ro
    Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.
    Vizitează siteul
  • Liturghie

    liturghie.ro
    Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.
    Vizitează siteul
  • Filocalie

    filocalie.ro
    Filocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.
    Vizitează siteul